Pompierii în control

Cerealele ajunse în faza de coacere, la recoltare devin materiale combustibile, majoritatea incendiilor în lanuri fiind generate de neglijenţa umană sau de defecţiunile tehnice ce apar la maşinile şi utilajele agricole folosite în campanie. Pentru a preveni incidente nedorite, Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş a executat o serie de controale la societăţile agricole din judeţ. S-a urmărit astfel verificarea şi înlăturarea tuturor neregulilor ce pot provoca incendii la utilajele şi maşinile agricole, promovarea unei activităţi de informare şi atenţionare asupra respectării normelor de prevenire şi stingere a incendiilor prin distribuirea de pliante şi afişe cu reguli şi măsuri specifice campaniei agricole precum şi pregătirea şi menţinerea în stare de exploatare a mijloacelor şi materialelor de intervenţie în caz de incendii. În urma controlului, pompierii au avut parte şi de surprize pentru că au fost identificate instalaţii electrice improvizate la depozitele de furaje şi chiar au fost cazuri când s-a constatat că unele depozite nu sunt dotate cu mijloace de stingere a incendiilor. În urma celor constatate au fost aplicate 20 de avertismente şi 4 amenzi contravenţionale, în valoare de 4.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email