În minivacanța de 1 Mai și Sărbătorile Pascale, pompierii argeșeni au participat la peste 350 de misiuni, asigurând gestionarea situațiilor de urgență și siguranța cetățenilor pe timpul evenimentelor organizate în județul nostru, la care a participat un număr mare de persoane. De asemenea, din numărul total de misiuni, echipajele SMURD au intervenit în 210 situații pentru acordarea asistenței medicale de urgență, transmite ISU Argeș.
„Pentru prevenirea incendiilor și asigurarea operativă a intervenției în noaptea învierii, salvatorii și inspectorii de prevenire au desfășurat verificări și activități de asigurare măsuri specifice, astfel fiind evitate posibile incidente nedorite.
În perioada supusă analizei, echipajele de pompieri au intervenit în cazul a nouă incendii produse pe raza județului nostru. Cele mai semnificative pagube s-au înregistrat în localitatea Băiculești, în cazul a două incendii. Unul dintre acestea s-a manifestat într-o gospodărie, unde au ars trei anexe, iar cel de-al doilea s-a produs la un magazin, unde flăcările au afectat un dulap și o fereastră.
Totodată, colegii noștri au fost solicitați să intervină și la 22 de evenimente rutiere în care au fost implicate 37 de vehicule, pompierii asigurând măsurile specifice de prevenire ale incendiilor și descarcerare, iar echipajele SMURD și cele ale Serviciului de Ambulanță Județean Argeș au asigurat asistența medicală. În urma accidentelor au fost identificate 30 de victime, iar 16 dintre acestea au avut nevoie de transport la spital. Din păcate, pentru două victime ale unui incident produs în localitatea Căldăraru, nu s-a mai putut face nimic, acestea fiind declarate decedate.
În continuare, vă recomandăm să fiți preventivi, iar dacă situația o impune, noi suntem la datorie, pregătiți să intervenim în orice moment pentru salvarea de vieți și bunuri”, se mai arată în comunicatul citat.