Polițiștii din Curtea de Argeș au depistat în trafic un tânăr de 21 de ani care conducea cu 151 de km/h prin Băiculești

Duminică, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au acționat pentru combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere pe sectoarele de drum aflate în competență. Un accent deosebit a fost pus pe conducerea cu viteză excesivă și comportamentul agresiv în trafic, precum și pe depistarea conducătorilor auto care aleg să conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv, informează IPJ Argeș.

Astfel, polițiștii rutieri din Curtea de Argeș au aplicat 18 sancțiuni contravenționale, cu o valoare de 14.580 de lei, ca urmare a constatării unor abateri rutiere. Totodată, au fost aplicate sancțiunile complementare de reținere a 6 permise de conducere și retragere a 2 certificate de înmatriculare.
În cadrul acțiunilor, polițiștii rutieri au depistat un tânăr de 21 de ani, din Ștefănești, care conducea un autoturism pe DN 7C, pe raza comunei Băiculești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 151 de km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h.
Ca urmare a abaterii constatate, conducătorul auto în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.050 de lei, iar
permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email