Polițiștii de la Curtea de Argeș au dat 26 de amenzi și au reținut patru permise

Duminică, polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș au acționat pe raza de competență, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în principal a celor produse pe fondul consumului de alcool sau de substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 14.500 de lei, și au fost reținute 4 permise de conducere (dintre care 2 pentru viteză excesivă și unul pentru alcool, cu o valoare a alcoolemiei mai mică decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat).
Totodată, în urma activităților, au fost depistați 4 conducători auto care conduceau sub influența alcoolului, cu valori ale alcoolemiei cuprinse între 0,60 și 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind întocmite 4 dosare penale, potrivit IPJ Argeș.

Astfel, polițiștii au depistat un bărbat de 46 de ani, din Curtea de Argeș, care conducea un autoturism pe str. Luncilor din Curtea de Argeș, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație. De asemenea, oamenii legii au depistat un bărbat de 36 de ani, din Mălureni, care conducea un autoturism pe str. Valea Iașului din Curtea de Argeș, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe numele său fiind întocmit dosar penal. Un alt bărbat, de 26 de ani, din Brăduleț, a fost prins de polițiști conducând un autoturism pe raza localității de domiciliu, având dreptul de a conduce suspendat și în timp ce se afla sub influența alcoolului. Și acesta s-a ales cu dosar penal.
Un alt șofer, de 39 de ani, din Mușătești, conducea un autoturism  raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului. Polițiștii i-au întocmit și lui un dosar penal.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email