Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Poliţie Transporturi Argeş şi reprezentaţi ai Ministerului Agriculturii – Direcţia Generală de Inspecţie şi Control, au acţionat, zilele trecute, pe raza Municipiul Curtea de Argeş, pentru prevenirea şi combaterea neregulilor pretabile a se comite în domeniul producerii, depozitării, transportului şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie.
Cu această ocazie poliţiştii au verificat 8 agenţi economici comercianţi de produse de panificaţie şi 4 autoutilitare destinate transportului produselor de panificaţie, respectiv legumelor şi fructelor.
În urma acţiunii au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 6.000 lei, şi a fost confiscată cantitatea de 466 kg. de grâu şi suma de 148 lei, nejustificate de agenţii economici.