Poliţist împuşcat la Muşăteşti, într-o pădure

În cursul nopţii de luni spre marţi, polițiștii argeșeni au fost sesizați de către personalul medical al Spitalului Curtea de Argeș cu privire la faptul că, la secția Urgențe a acestei unități medicale, a fost prezentat un bărbat de 28 de ani din Mușătești, cu plăgi împușcate, posibil a proveni de la o armă de vânătoare, potrivit unui comunicat al Poliţiei Argeş.

„Din primele verificări a rezultat că fapta s-a săvârșit pe raza localității Mușătești, într-o zonă împădurită. Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor și luării măsurilor legale ce se impun. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș”, se arată în comunicatul citat. Bărbatul împuşcat este poliţist şi se afla în concediu de odihnă, precizează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email