Pentru poliţiştii din municipiu ziua de 8 Martie a fost una mai deosebită pentru că au ieşit în stradă şi, în loc de amenzi, au împărţit flori doamnelor şi domnişoarelor. „În această zi specială, poliţiştii din Curtea de Argeş au transmis un sincer La Mulţi Ani şi au oferit câte o floare tuturor femeilor”, a declarat agentul şef principal Marin Anton, de la Biroul Poliţiei de Proximitate. Nici poliţiştii de la Rutieră nu s-au lăsat mai prejos şi, ca în fiecare an, agenţii rutierişti au stat la o altfel de „pândă”. Şoferiţele oprite au fost luate pentru câteva secunde la întrebări cu privire la lipsa centurii sau alte mici nereguli, după care li s-a precizat că au fost oprite doar pentru a fi felicitate de 8 Martie.