Să ne uităm la limitatoarele de viteză puse pe strada 1 Decembrie şi lângă Colegiul „Vlaicu Vodă”. Când au fost amplasate în aceste puncte aproape toată lumea, mai puţin şoferii, care au murmurat cuvinte duioase la adresa autorităţilor, indiferent dacă au uniformă sau nu, a spus – vai ce bine, o să fie accidente mai puţine! Ce-i drept, accidente au fost parcă mai puţine, dar e posibil ca acest fapt să se petreacă şi pentru că sărăcia s-a acutizat, piesele de schimb sunt scumpe şi un posesor de auto se uită de două ori înainte de a strica ceva la maşină din exces de viteză, asigurările casco devin o povară pentru foarte mulţi, benzina şi motorina s-au scumpit iar plimbările cu maşina prin oraş, aşa, de şmecherie, parcă s-au mai rărit. Oricum, nu contest aportul acestor limitatoare de viteză la scăderea numărului de accidente rutiere.
Cât au fost cât de cât în stare bună, denivelările şi-au atins scopul pentru care au fost cumpărate, la indicaţia Poliţiei rutiere, şi cumpărate de Serviciul Public de Gospodărire Comunală ţi tot de acesta puse pe stradă. Acum, ori iarna a fost prea lungă iar zăpada s-a dovedit fatală pentru astfel de scule, ori calitatea lor nu a fost cea pentru care s-a plătit, ori altceva s-a întâmplat, a dat cineva cu barosul în ele noaptea, dar limitatoarele s-au stricat. Definitiv. Iremediabil. Ce facem acum, se întreabă cei cu spirit civic dezvoltat, şi care se tem că argeşenii vor începe să alerge din nou ca bezmeticii pe 1 Decembrie, nemaifiind stânjeniţi de limitatoarele de viteză?! Cine dracu’ ne plăteşte cauciucurile tăiate de aceleaşi limitatoare, stricate, de acum, de vreme şi de vremuri, se întreabă, retoric, desigur, şoferii cu pricina.
Chiar aşa, se întreba un amic, cine plăteşte cauciucurile sparte? Serviciul de Gospodărire, Poliţia Rutieră?! Probabil că aceasta din urmă, nu. Poate că am obţine bani de la Primărie, care să-i dea Serviciului Public, care să ne dea nouă, celor păţiţi, în urma unui proces. Cum Primăria are bani tot de la noi, contribuabilii, se cheamă că plătim de două ori, Prima dată când am cumpărat limitatoarele de viteză şi a doua oară când Primăria ne-a despăgubit tot din banii noştri pentru cauciucurile stricate. Oricum o dai, tot nasol este.
Poate că afirmaţia din titlu e puţin forţată, de acord. Dar, totuşi, cineva e vinovat pentru cauciucurile noastre sparte. Cine credeţi?!