Podul de cale ferată peste râul Argeş riscă să se prăbuşească în totalitate

Podul de cale ferată peste râul Argeş, care în trecut asigura legătura cu depozitul Rezervelor Statului, riscă să se prăbuşească în totalitate, din cauza apelor învolburate. Vă reamintim că unul dintre pilonii de susţinere ai podului a căzut în râu, în luna iunie a anului 2012, în urma unei viituri puternice, iar acum un alt pilon s-a înclinat, după ce apa a măcinat adânc temelia acestuia. Probabil că dacă vor cădea în continuare precipitaţii abundente, iar nivelul apei va creşte semnificativ, şi acest stâlp de susţinere se va prăbuşi.
Chiar dacă linia de cale ferată era dezafectată, podul mai era folosit de unii dintre cetăţenii din zonă pentru a scurta drumul către zona Capul Dealului. „Acum doi ani s-a rupt podul şi a căzut în apă. Atunci, în câteva săptămâni, a fost demontată linia de cale ferată şi a rămas aşa. Am văzut că s-a aplecat şi celălalt stâlp şi cred că nu mai are mult până cade. Păcat de el, că mai era folosit de oameni care se duceau la Capul Dealului, la târgul de haine second-hand sau de elevii care mergeau la Liceul Auto. Nu cred că va mai fio reparat”, e de părere un cetăţean care locuieşte în zonă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email