PNL a stabilit lista de candidaţi pentru Consiliul Local

Cristian Mitrofan, directorul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Argeş, este candidatul PNL pentru Primăria Curtea de Argeş. Mitrofan este consilier local, preşedinte al PNL Curtea de Argeş, vicepreşedinte al PNL Argeş şi a condus, înainte de CAS, Centrul de Cultură şi Arte „George Topîrceanu” din Curtea de Argeş. Faptul că acum conduce Casa de Asigurări de Sănătate la Piteşti este un avantaj pentru candidatură, spune el. „Eu locuiesc şi trăiesc la Curtea de Argeş, oamenii mă ştiu, am demonstrat că la Centrul de Cultură şi Arte am făcut treabă bună, la CAS la fel. Mă opresc  pe stradă argeşenii să mă întrebe de una de alta şi îi ajut cum pot. Mă sună ş încerc să rezolv problemele pe care le au”, ne-a spus Cristian Mitrofan.

Şi lista PNL pentru Consiliul Local Curtea de Argeş este stabilită, dar deocamdată nu şi ordinea. „În funcţie de implicarea fiecăruia vom stabili ordinea pe liste. Oricum, avem persoane importante, oameni responsabili şi care vor să dezvolte oraşul. Avem tineri care au cariere importante, cred că este cea mai bună listă”, afirmă preşedintele PNL Curtea de Argeş, CristianMitrofan. El crede că liberalii vor avea rezultate foarte bune şi la Curtea de Argeş şi se bazează pe un sondaj făcut în primăvară care dă PNL câştigător la Primărie şi în Consiliul Local. Cristian Mitrofan nu exclude o alianţă sau o colaborare cu organizaţia locală a USR.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *