Ploaia a făcut ravagii – două femei au fost blocate într-o autoutilitară la Valea Danului, beciuri inundate la Albești și Corbeni

În noaptea de joi spre vineri, în zona Curtea de Argeș a plouat foarte mult, iar problemele nu au întârziat să apară. ISU Argeș informează că  ”în urma precipitațiilor abundente căzute într-un timp scurt în zona de nord a județului nostru, pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au fost solicitați să intervină, la ora 6,  pentru evacuarea apei dintr-o gospodărie din localitatea Corbeni, unde un beci, un adăpost de animale și o magazie au fost inundate. Apă a pătruns după ce un canal de scurgere a apei s-a înfundat și a fost nevoie de intervenția Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență cu un buldoexcavator”.

O oră mai târziu ISU a fost solicitat pentru scoaterea a două femei blocate într-o autoutilitară după ce apa unui curs de apă din localitatea Valea Danului a ajuns pe drumul comunal. Pentru evacuarea persoanelor s-a folosit un buldoexcavator de la un operator economic. Nu a fost nevoie de acordarea primului ajutor calificat;
Acum, după retragerea apei, pompierii intervin în localitatea Albeștii de Argeș pentru evacuarea apei din două beciuri, transmite ISU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email