Planul Urbanistic General al municipiului a fost anulat de instanţă

Foto Nicolae Dobra

Mai mulţi cetăţeni au dat în judecată administraţia locală pentru că terenurile din intravilan au fost trecute abuziv în extravilan prin PUG

Deşi Planul Urbanistic General (PUG) al municipiului Curtea de Argeş a fost făcut în nouă ani şi a costat extrem de mult, se pare că nu a fost realizat nici bine, căci hotărârea Consiliului Local privind aprobarea PUG a fost anulată de instanţă. Mai mulţi locuitori ai municipiului au sesizat nereguli, dar cum administraţia locală nu a le-a rezolvat, oamenii şi-au căutat dreptatea în justiţie, şi au obţinut-o.

Printr-o decizie pronunțată la data de 29.07.2021, Tribunalul Brașov a admis cererea unor proprietari afectați de modificările efectuate de administrația publică locală din Curtea de Argeș și a anulat Hotărârea nr. 165/2018 pentru aprobarea Planului Urbanistic General al Municipiului Curtea de Argeş valabil pentru perioada 1 decembrie 2018-30 noiembrie 2028, adoptată de Consiliul Local al Municipiului Curtea de Argeş.

Modificările sunt nelegale, zic judecătorii

Instanța a constatat că modificările efectuate prin Hotărârea nr. 165/2018 a Consiliul Local al Municipiului Curtea de Argeş sunt nelegale, „autoritățile locale încălcând dispozițiile imperative prevăzute de lege pentru procedura de actualizare a documentațiilor de urbanism, cum este și cazul planului urbanistic general”.

Este de notorietate că există mai multe erori în actualizarea PUG-ului, iar primarul municipiului a recunoscut acest fapt precum și necesitatea corectării acestora.

În fapt, există mai multe situații în care terenuri proprietate privată care se aflau în intravilanul municipiului Curtea de Argeș, unele dintre ele având documentație cadastrală și fiind înscrise în cartea funciară, au fost trecute în extravilan ca efect al acestei actualizări deși nu există niciun temei legal pentru această trecere, iar proprietarii afectaţi nu au fost nici informaţi și nici consultaţi.

„Prin Hotărârea din data de 29.07.2021, instanța de judecată a restabilit legalitatea, în ciuda opoziției manifestate de autoritățile emitente ale actului atacat care au refuzat să recunoască faptul că nu au fost respectate prevederile legale aplicabile, iar modificările efectuate sunt nelegale, invocând o serie de justificări care au fost în mod riguros invalidate de Tribunalul Brașov”, spun cetăţenii care au intentat acţiunea.

O lucrare epopeică

De nouă ani a fost nevoie pentru ca Planul Urbanistic General al municipiului Curtea de Argeş să fie reactualizat.  Prima dată, realizarea PUG-ului a fost cuprinsă în planul de investiţii pe anul 2009, iar pentru efectuarea lucrărilor a fost alocată suma de un miliard şi jumătate de lei vechi atunci. Planul Urbanistic General al municipiului a fost realizat în anul 2000 şi nu a fost niciodată reactualizat.

În 2010, un arhitect peisagist de la firma care lucra la PUG a venit la Curtea de Argeş şi le-a prezentat consilierilor planurile şi proiectele. Arhitectul le-a spus celor prezenţi că „oraşul se depopulează”, şi că, potrivit datelor anterioare, „în 2010 Curtea de Argeş ar fi trebuit să aibă 45.000 de locuitori”.

Reguli noi

Mai erau la vremea aceea şi alte nereguli care trebuiau reparate de PUG. Spre exemplu, spuneau specialiştii, „conform unui Ordin al Ministerului Sănătăţii, la mai puţin de 300 de metri de staţia de epurare nu se poate construi”. Planul Urbanistic General urma să fie gata în august 2011, iar pentru aprobarea sa era nevoie de 22 de avize. 2011 a trecut de mult, iar realizarea PUG-ului a continuat să fie alimentată de bani de la buget.

În 2011, actualizarea Planului Urbanistic General a costat 3,2 miliarde de lei vechi, iar aleşii locali de atunci apreciau că suma este „cam mare”. În ciuda banilor daţi, nici în 2013 PUG-ul nu era gata din cauza întârzierii obţinerii avizelor necesare de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, după cum au explicat reprezentanţii firmei care lucrau la el. În 2014, s-a făcut o rectificarea a bugetului cu 20.000 de lei, bani veniţi de la Ministerul Finanţelor pentru plăţi necesare finalizării Planului Urbanistic General al municipiuluiul. Banii au fost daţi pentru obţinerea unor avize de la Institutul de Pedologie (ştiință care se ocupă cu studiul genezei, al evoluției și al distribuției solurilor și cu cunoașterea constituției lor fizice, chimice și biologice, în scopul stabilirii gradului de fertilitate și a posibilităților de ridicare a acesteia, conform DEX). Şi tot nu a fost de ajuns, iar PUG-ul tot nu era gata.

În fiecare an s-a mai dat câte o sumă pentru realizarea PUG-ului, până când a fost gata, în sfârşit, în 2018.

După ce a fost finalizat au început să apară problemele, când cetăţenii s-au trezit cu terenurile trecute din intravilan în extravilan fără vreo bază legală. Unii dintre ei au mers la Primărie să reclame, şi pentru că nu au reuşit să rezolve problemele nici aşa, au apelat la instanţă. Hotărârea Tribunalului Braşov nu este, însă, definitivă.

Mai sunt cetăţeni care nu au apelat încă la instanţă sperând că terenurile lor vor fi reintroduse în intravilan de către administraţia locală.

„Juristele noastre au fost la toate termenele de judecată. Aşteptăm comunicarea sentinţei şi facem apel”, ne-a spus Radu Chirca, secretarul general al municipiului. El a precizat că sunt şapte cetăţeni care au cerut la Primărie revenirea terenurilor la încadrarea iniţială, în intravilan, după ce au constatat că în noul PUG figurau în extravilan.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email