Pictează la 95 de ani


Pictorul argeşean a lucrat de-a lungul carierei sale în toată ţara, fiind autorizat de Patriarhia română ca pictor de biserici. Printre lăcaşele de cult pe care le-a pictat sau le-a refăcut se  numără Biserica Sf. Mina – Greci, biserici din Topraisar, Dobrogea, de la Băleni, din Dâmboviţa, Catedrala din Craioviţa Băniei Olteniei şi multe altele. Bătrânul locuieşte în apropierea ruinelor bisericii San Nicoară de la Curtea de Argeş, iar oraşul i se întinde sub ochi. “ Am văzut cum creşte oraşul, de la oltenii care veneau în piaţă, de la femeile care cărau apă cu ciutura pe cap, îmbrăcate în costume de acum aproape 100 de anim. Multe s-au schimbat de atunci”, povesteşte artistul trasând uşor linii pe pânză. Atelierul  situat la ultimul etaj al casei sale este auster, dar plin de lumină. “ Să vină vara, şi ies în grădină cu şevaletul să pictez”, plănuieşte Vasile Ivănescu.
Lucrează de 80 de ani, mai mult decât o viaţă de om, după cum îi place să glumească. “ De când mă ştiu mi-a plăcut să desenez. Eram copil şi ieşeam pe dealuri…Nu am copiat pe nimeni în viaţa mea, am pictat aşa cum am simţit”, spune pictorul. Mâna nu îi tremură deloc atunci când se apropie de şevalet. Dacă în restul timpului pare să îşi arate vârsta, lângă şevalet parcă întinereşte. “ Nu a fost deloc uşor, mai ales ca pictor de biserici, dar a fost frumos. Niciodată nu aş face altceva”, spune artistul care a fost ucenicul lui Dumitru Norocea, vestitul pictor. În anii ’30, o echipă condusă de Dumitru Norocea, din care făcea parte şi Vasile Ivănescu, a pictat Catedrala de la Bălţi. Viaţa pictorului Ivănescu  este jalonată de  lucrările de restaurare a picturii bisericilor din ultima sută de ani, aproape, din toată ţara.

Pictori de biserici, sub comunişti

Soţia artistului este la rându-i o artistă. Doamna Steluţa i-a fost alături din 1946, de când s-au căstorit. “Suntem împreună de…nici nu mai ştiu câţi ani, de 62 de ani. Am stat acasă doar până când fiul nostru a terminat liceul, apoi am plecat peste tot amândoi. Eu am fost ucenicul lui vreme de 50 de ani”.
Vasile Ivănescu îşi  aminteşte cât de greu era să restaurezi pictura biserici înainte de 1989. “ Ne plăteau preoţii, din banii enoriaşilor, şi nu erau sume mari. Totul trebuie să treacă de Comisia de pictură, la partid.” Nu au câştigat prea mult atunci, confirmă soţia, dar amintirile din vremurile acelea sunt legate şi de alte întâmplări. “ A căzut de pe schele de nenumărate ori, dar s-a însănătoşit, poate pentru că lucra la biserici..”
Pictura de şevalet îi este la fel de dragă lui Vasile Ivănescu, iar casa sa este un adevărat muzeu. Pânze datate 1962, 1950 sau 1970 sunt puse alături de peisaje mai noi. “ Mi-e drag oraşul, l-am pictat de multe ori.” Nu s-a îmbogăţit din vânzarea tablourilor, şi de aceea preferă să le ţină acasă. În sufragerie, în dormitoare ori pe casa scării, de peste tot te urmăresc figuri, mulţimi, peisaje, furtuni. Sunt pânzele maestrului strânse într-o viaţă de 80 de ani  de muncă. Ultima biserică la care a refăcut pictura este Mănăstirea Sf. Împăraţi Constantin şi Elena de la Târgu Jiu, avea 87 de ani atunci, iar doamna Steluţa i-a fost ucenic, ca de fiecare dată. “ Am plecat în Franţa, după revoluţie, şi am organizat expoziţii. Acolo am vândut câteva, dar pe cele mai multe le am acasă, lângă mine”, spune pictorul care la 95 de ani a aşteptat vara să iasă cu şevaletul în grădină.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email