În cursul lunii ianuarie 2023, consilierii din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș au făcut 290 de controale la abatoare, fabrici de procesare a laptelui, fabrici de procesare a cărnii, supermarketuri, carmangerii, cofetării și patiserii, centre de prelucrare a laptelui, cabinete sanitar veterinare, ferme, stupine, magazine de furaje, pescării, etc., se arată într-un comunicat al DSVSA Argeș.
În aceeași perioadă, pentru neconformitatile constatate, consilierii DSVSA Argeș au aplicat opt sancțiuni contravenționale în valoare totală de 18 200 lei și cinci avertismente scrise. Amenzile au fost date pentru ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor, nerespectarea normelor stabilite de Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor privind întreţinerea spaţiilor de prelucrare, depozitare şi de valorificare a produselor alimentare, precum şi a instalaţiilor, utilajelor şi a ustensilelor de lucru folosite,nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind condiţiile de depozitare a produselor alimentare, a produselor de nutriţie pentru animale şi a produselor de uz veterinare, nerespectarea prevederilor legale referitoare la eliberarea produselor medicinale veterinare, etc.
Au fost retrase de la comercializare 56 367 kg de produse alimentare de origine animală și nonanimală în valoare totală de 286 354 lei (produse alimentare ajunse la finalul termenului de valabilitate, produse alimentare cu ambalajul deteriorat, etc.) de la unități din Pitești – 34905 kg, Curtea de Argeș – 2358 kg, Mioveni – 3966 kg, Câmpulung – 7838 kg, 7300 kg.