La sfârşitul săptămânii trecute, peste 500 de poliţişti coordonaţi de reprezentanţi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române au luat parte la o amplă acţiune de prevenire şi combatere a infracţionalităţii, intitulată „Argeşul în siguranţă”. Pe lângă poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, la acţiune au participat şi 12 echipaje din judeţele Dâmboviţa, Olt, Vâlcea şi Braşov, precum şi Poliţia Autostrăzi. Echipajele de poliţie rutieră au fost amplasate în mai multe puncte de pe DN 7, DN 65, DN 73 şi autostrada A1, precum şi pe arterele rutiere din principalele oraşe ale judeţului.
Şoferi amendaţi cu peste 141 milioane lei vechi
În urma activităţilor desfăşurate, agenţii Poliţiei Rutiere au constat opt infracţiuni la regimul circulaţie şi au aplicat 1230 de sancţiuni contravenţionale, din care 330 pentru viteză peste limita legală, în valoare totală de 141.800 lei.
Totodată, oamenii legii au reţinut 35 de permise de conducere, din care şase pentru consum de băuturi alcoolice, 18 pentru viteză, pentru pentru depăşiri neregulamentare, iar cinci pentru alte abateri. Unul dintre şoferii ghinionişti a fost Niculae C., de 44 de ani, din Curtea de Argeş, care a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DN7 C, deşi acesta avea suspendat dreptul de a conduce de ceva vreme.
Pentru diferite probleme constatate de poliţişti, 58 de şoferi au rămas fără certificatele de înmatriculare ale autoturismelor pe care le conduceau.
Autoturism furat găsit de poliţişti
Nu numai efectivele de poliţie rutieră au avut mult de muncă. Poliţiştii de la Ordine Publică şi Investigaţii Criminale, dar şi Biroul Economic s-au confruntat cu 12 infracţiuni comise, printre care şapte de natură economică, două la regimul silvic. Din cele aproximativ 300 de persoane legitimate, oamenii legii au identificat trei suspecţi ai unor infracţiuni cu autori necunoscuţi şi alţi 11, care au săvârşit fapte antisociale. Totodată aceştia au identificat un autoturism furat şi au aplicat 34 de sancţiuni, în valoare totală de 19.100 lei.