Serviciul Public de Asistenţă Socială (SPAS) din cadrul Primăriei municipiului va plăti, în această lună, peste 50.000 de lei pentru indemnizaţiile persoanelor cu handicap. „În luna septembrie avem în plată 83 de indemnizaţii pentru care a fost alocată suma de 51.531 lei. De asemenea, tot în această lună vom plăti salariile pentru un număr de 43 de asistenţi personali ai persoanelor cu handicap. Suma necesară pentru plata acestora se ridică la 26.076 lei. Potrivit unei statistici realizate în cursul acestui an pot spune că numărul celor care beneficiază de indemnizaţii de handicap a crescut în ultimele luni”, a declarat Mariana Moise, şeful SPAS.
Totodată, în luna septembrie, la sediul SPAS au mai fost depuse 16 dosare pentru obţinerea alocaţiei de stat, patru cereri pentru obţinerea indemnizaţiei de creştere a copilului şi alte trei dosare pentru obţinerea stimulentului financiar de inserţie, ce se acordă persoanelor care se întorc la serviciu înainte de expirarea concediului pentru creşterea copilului. Mai mult decât atât, SPAS mai are în plată şi 190 de alocaţii de susţinere.