4.250 de fermieri argeşeni au depus în acest an, la centrul local al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), dosarele pentru acordarea subvenţiilor pentru suprafeţele de teren, pentru anul 2011. „Perioada de depunere a cererilor s-a încheiat zilele trecute. Anul acesta 4.250 de fermieri au depus cererile, cu 150 de persone mai mult faţă de anul trecut. Depunerea dosarelor s-a realizat în două perioade, şi anume prima perioadă cuprinsă între 1 martie şi 16 mai şi cea de-a doua perioadă cuprinsă între 17 mai şi 15 iunie. Din numărul total al fermierilor care au solicitat subvenţii, 92 de persoane au depus cererile după data de 16 mai şi au plătit penalizări de 1% pe zi, pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere”, a declarat Nicolae Tomescu, şeful centrului local APIA. De asemenea, zilele trecute s-a încheiat şi perioada de depunere a dosarelor, pentru acordarea subvenţiilor pentru ovine şi caprine. „S-au depus în această perioadă 138 de dosare, 129 au fost pentru ovine şi doar 9 pentru caprine. Pentru a primi subvenţia, fermierii trebuie să-şi menţină exploataţia în timpul în care se va desfăşura controlul pe teren”, a precizat Nicolae Tomescu.