Peste 400 de copii la Crosul „Campionii bucuriei”

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a organizat vineri prima ediţia a Crosului „Campionii Bucuriei”, la care au participat peste 400 de copii din clasele V – VIII, de la unităţile de învăţământ din municipiul nostru.
Startul competiţiei a fost dat de ÎPS Calinic
Traseul crosului a fost Stadionul Municipal – Bulevardul Basarabilor – Catedrala Arhiepiscopală. Concurenţii au fost împărţiţi în grupe, în funcţie de vârstă, iar startul l-a dat chiar Înalt Prea Sfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului. Toţi participanţii au primit din partea organizatorilor tricouri, iar primii trei clasaţi au obţinut şi premii. Astfel, la fiecare categorie de vârstă s-au acordat câte trei premii atât pentru fete, cât şi pentru băieţi. Premiul cel mare a fost de 200 de lei, al doilea de 100 de lei, iar al treilea de 50 de lei. Însă, la festivitatea de premiere, copiii au fost întâmpinaţi de trei mari campioni ai României, Alina Dumitru, campioană europeană şi olimpică la judo, Andreea Răducanu, campioană olimpică şi mondială la gimnastică şi Ionuţ Iftimoaie, luptător român şi multiplu campion. De asemenea, de la eveniment nu au lipsit nici oficialităţile locale care i-au felicitat pe organizatori pentru această iniţiativă.
 „Vreau în primul rând să îi felicit pe organizatori pentru că au avut această iniţiativă. Este nevoie de sport şi de mişcare, iar un astfel de eveniment trebuie promovat aşa cum se cuvine. Sper ca în continuare să avem parte de evenimente de acest fel, aici, la Curtea de Argeş”, a declarat Nicolae Diaconu, primarul municipiului. La rândul său, Înalt Prea Sfinţitul Calinic a ţinut să mulţumească tuturor celor care au contribuit la organizarea primei ediţii a Crosului „Campionii bucuriei”. „Mulţumesc bunului Dumnezeu pentru că vremea a fost frumoasă şi crosul acesta a fost unul reuşit. Mulţumesc domnilor profesori, oaspeţilor noştri speciali şi domnului primar pentru că au fost alături de noi. Nu în ultimul rând vreau să mulţumesc sponsorilor şi tuturor celor care ne-au însoţit. A fost un eveniment reuşit”, a spus ÎPS Calinic.
Copiii au fost premiaţi de Alina Dumitru, Andreea Răducanu şi Ionuţ Iftimoaie
Diplomele şi cupele au fost înmânate copiilor chiar de cei trei mari campioni, Alina Dumitru, Andreea Răducanu şi Ionuţ Iftimoaie. Cu toţii au fost asaltaţi de copii, care le-au cerut autografe şi s-au fotografiat alături de aceştia.
Totodată, cei trei sportivi au mulţumit organizatorilor pentru invitaţie şi le-au transmis copiilor câte un mesaj.
Alina Dumitru: „Am fost invitată la Curtea de Argeş de ÎPS Calinic, care a organizat această competiţie pentru copii, pentru îi premia pe cei mai buni din competiţie. Le recomand tuturor să facă în continuare sport, pentru că sportul îi ajută să aibă un corp sănătos şi o gândire raţională. Trebuie să facă mai multă mişcare pentru a se menţine cât mai mult în formă”.
Andreea Răducanu: „Am acceptat cu mare drag invitaţia Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului şi mă bucur din suflet pentru iniţiativă, mă bucur că sunt atât de mulţi copii. Sper să avem ocazia să venim la evenimente sportive cât mai des în această zonă, pentru ca noi să fim alături de copii. În primul rând vreau să îi felicit pe toţi că au ales să participe la acest cros şi pentru curajul de a alerga. Sper ca ei să prindă curaj şi să participe în viitor la alte competiţii, în ţară sau în străinătate, şi de ce nu, cei talentaţi să urmeze o carieră în sportul de performanţă”.
Ionuţ Iftimoaie: „Am venit la Curtea de Argeş cu o ocazie extraordinară, inedită aş spune. Este pentru prima dată când biserica organizează o astfel de competiţie şi m-a surprins plăcut această iniţiativă. Nu aveam cum să lipsesc eu, care sunt un susţinător al celor care fac ceva pentru sportul românesc. Vreau să le spun copiilor un singur lucru. Exemplul cel mai bun este persoana mea. M-am născut într-o familie modestă, mama mea casnică, iar tata muncitor în mină timp de 29 de ani. Astfel, fără prea multă susţinere, doar prin multă muncă, tărie de caracter şi mai ales prin seriozitate am reuşit să obţin nişte rezultate destul de bune, care mă fac să mă simt împlinit. Pentru familia mea, pentru copii, încerc acum să creez condiţii mai bune. Copiilor le doresc să fie sănătoşi, să asculte de părinţi şi să rămână la fel de puri ca acum. Toată energia trebuie să o îndrepte către ceva folositor şi nu dăunător. Deviza mea este „Dacă vrei cu adevărat, poţi!””.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email