În perioada 29 mai – 2 iunie 2026, pompierii argeșeni au gestionat 242 de situații de urgență la nivelul județului, intervențiile vizând acordarea primului ajutor medical, stingerea incendiilor și protejarea comunităților.
Potrivit ISU Argeș, în acest interval au fost înregistrate cinci incendii de vegetație uscată, deșeuri și resturi menajere în Pitești, Câmpulung, Ștefănești, Valea Iașului și Rucăr. Cea mai amplă intervenție a avut loc în comuna Valea Iașului, unde flăcările au afectat aproximativ 3.000 de metri pătrați și au amenințat o locuință din apropiere, fiind lichidate înainte de a se extinde.
De asemenea, pompierii au intervenit la mai multe incendii produse la gospodării din Bascov, Bradu, Pietroșani și Mihăești. În urma acestor evenimente au fost afectate anexe gospodărești, acoperișuri și bunuri materiale. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au suferit atacuri de panică.
Pe linia intervențiilor SMURD, echipajele au fost solicitate la 11 accidente rutiere produse în Pitești, Curtea de Argeș, Costești și mai multe comune din județ. În total au fost implicate 15 autovehicule, iar cinci persoane au primit îngrijiri medicale, trei dintre acestea fiind transportate la spital.
În aceeași perioadă, autoritățile au intervenit în urma a 11 sesizări privind prezența urșilor în localitățile Arefu, Albeștii de Muscel, Dâmbovicioara, Merișani, Budeasa, Micești și Mălureni, fiind transmise și 11 mesaje RO-ALERT pentru avertizarea populației.
Un incident grav s-a produs pe 29 mai, în comuna Arefu, unde un turist străin a fost atacat de un urs și mușcat la braț. Victima a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportată ulterior la spital.
În total, echipajele SMURD au intervenit în 168 de cazuri pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
ISU Argeș reamintește că arderea necontrolată a vegetației este interzisă și se sancționează cu amenzi de până la 15.000 de lei pentru persoanele fizice și până la 100.000 de lei pentru persoanele juridice.

