Peste 1000 de argeşeni au handicap grav sau accentuat. 76 dintre ei sunt copii

Conform ultimului recensământ al populaţiei, la Curtea de Argeş trăiesc peste 27.000 de persoane. Unii spun că de fapt sunt mult mai puţini, în ultima vreme numărul celor care pleacă din oraş şi din ţară fiind din ce în ce mai mare.

Dramatic este că din cei rămaşi, 1000 de adulţi şi 76 de copii au handicap grav şi accentuat, iar alţi 60 de copii au cerinţe educaţionale speciale, un procent foarte mare raportat la numărul real al locuitorilor. În fiecare an alţi 10 locuitori ai municipiului primesc certificat de handicap de gradul I sau II, spune Mariana Moise, şeful Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS) din Curtea de Argeş. „Procentul mare este la adulţi, dar nici numărul copiilor nu e mic, spune ceva pentru municipiu. O parte din ei sunt cu autism şi cu cu deficit de atenţie”, a declarat Mariana Moise.

În cazul adulţilor, dacă anul trecut erau 860, acum au ajuns la 1000 cei cu handicap grav, căci pentru cei care au grade mai mici nici măcar nu există o statistică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email