Conform legii, persoanele juridice şi fizice care prepară, produc, procesează, experimentează, dețin, tranzitează pe teritoriul ţării, transmit sub orice formă, transferă, transportă, introduc pe piaţă, depozitează, încarcă, distrug, mânuiesc, comercializează şi folosesc materii explozive, sunt obligate să obţină în prealabil autorizaţia din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) şi a Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea, informează ITM Argeș. Prin materii explozive se înţeleg explozivii de tipul amestecuri explozive, emulsii explozive, mijloace de iniţiere, fitile detonante, fitile de siguranţă, fitile de aprindere, capse electrice, capse pirotehnice, tuburi de şoc, relee detonante, inclusiv explozivii de uz civil şi articolele pirotehnice.
În vederea autorizării, persoanele juridice şi fizice trebuie să prezinte la Inspectoratul Teritorial de Muncă, un set de documente.
Autorizarea se obţine numai la solicitarea celui interesat şi pe o durată determinată, cu posibilitate de prelungire.
Autorizaţiile eliberate pe baza prezentei legi se vizează anual de către autorităţile emitente în a căror rază titularul îşi are sediul sau punctul de lucru autorizat.
Neprezentarea autorizaţiei pentru viză, în termen de 15 zile de la data expirării acesteia, atrage pierderea dreptului titularului de a efectua operaţiuni cu materii explozive.
Materiile explozive pot fi depozitate numai în spaţii special construite şi amenajate pe baza documentaţiilor tehnice avizate de inspectoratele teritoriale de muncă pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea.
Vânzarea articolelor pirotehnice se face numai de către persoanele juridice si fizice autorizate în acest sens şi numai în locurile autorizate în condiţiile legii.
Introducerea pe piaţă a explozivilor de uz civil şi a articolelor pirotehnice este admisă numai în condiţiile în care acestea respectă cerinţele esenţiale aplicabile lor, stabilite de legislaţia în vigoare ce urmăreşte să asigure un înalt nivel de protecţie a sănătăţii umane şi siguranţei publice, protecţia şi siguranţa consumatorilor, precum şi protecţia mediului.
Utilizarea articolelor pirotehnice de divertisment din categoria F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice din categoria P2, precum şi a articolelor pirotehnice de scenă, se încredinţează numai persoanelor care sunt autorizate ca pirotehnicieni.
De asemenea, este interzisă comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2 și P2, de către persoane fizice neautorizate.
Autorizarea calităţii de artificier şi pirotehnician se face de către Inspectoratul Teritorial de Muncă pe raza căruia persoana respectivă are domiciliul sau reşedinţa, numai persoanelor care au absolvit cursurile de calificare organizate de furnizori de calificare profesională autorizaţi.