Pentru mii de elevi din municipiu a sunat clopoţelul

Mii de elevi din municipiul Curtea de Argeş au răspuns prezent la primul sunet al clopoţelului din noul an şcolar. De mână cu părinţii sau bunicii, boboceii de clasa I, dar şi proaspeţii absolvenţi au trăit emoţiile începutului de an şcolar, alături de colegii din clasele mai mari, cu toţii bucuroşi de revedere.
În municipiul Curtea de Argeş, agitaţia din prima zi de şcoală s-a simţit, ieri, încă de la primele ore ale dimineţii. Străzile au fost mai aglomerate ca de obicei, iar pe trotuar părinţii cu copiii de-o mână şi cu buchetul de flori în cealaltă se îndreptau grăbiţi către instituţiile de învăţământ, pentru a nu rata sunetul clopoţelului.
Oficialităţile locale, prezente la deschiderea noului an şcolar
Festivităţile de deschidere ale anului şcolar au fost programate la şcolile din Curtea de Argeş la ore diferite, pentru a permite oficialităţilor locale să ajungă la fiecare unitate de învăţământ. 
Astfel, deputatul Mircea Drăghici, primarul Nicolae Diaconu, viceprimarul Cristian Mitrofan şi consilierii locali Vasile Sabie, Constantin Panţurescu şi Gabriel Jubleanu au fost cei care au ţinut să le ureze atât elevilor cât şi dascălilor mult succes în noul an şcolar.
 „Fiecare început de an şcolar este unul plin de emoţii pentru noi toţi. Vreau să vă spun că, în perioada următoare, Guvernul României va pune un accent deosebit pe sistemul educaţional, dar şi pe respectul cadrelor didactice. Pentru intervalul de timp 2014 – 2020, pe axa educaţională, ne dorim să atragem în România pentru sistemul de învăţământ numai puţin de 700 de milioane de euro, pentru a crea condiţii bune în şcoli. De asemenea, vreau să urez mult succes elevilor, dar şi cadrelor didactice”, le-a spus deputatul Mircea Drăghici elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice de la Şcoala Generală „Carol I”.
 „Este o plăcere ca la începutul fiecărui an şcolar să fiu alături de dumneavoastră. Vreau în primul rând să vă felicit pentru tot ceea ce aţi realizat şi pentru rezultatele pe care le-aţi obţinut şi vă asigur că noi vom face tot posibilul ajutăm la crearea unor condiţii cât mai bune în şcolile din municipiu. Să ne ajute Dumnezeu să păşim cu bucurie în anul şcolar 2013 – 2014, care trebuie să fie un an cu rezultat bune la învăţătură. Mult succes copiilor şi multă sănătate părinţilor, iar dascălilor le transmit să aibă multă putere de muncă pentru a avea grijă de aceşti copii minunaţi”, a afirmat Nicolae Diaconu la aceeaşi şcoală. Din cadrul festivităţilor de deschidere nu lipsit nici intonarea imnului de stat şi nici tradiţionala slujba, prin care un preot le-a dat copiilor binecuvântarea pentru noul an de şcoală.
Emoţii mari pentru „bobocii” de clasa I
În prima zi de şcoală, cei mai emoţionaţi au fost cu siguranţă bobocii, care au păşit pentru prima dată pragul unei şcoli. Îmbrăcaţi frumos, cu buchete de mari de flori în mână cu care să-şi impresioneze învăţătoarele şi însoţiţi de părinţi, micuţii s-au agitat încercând să-şi cunoască colegii. Emoţii aveau şi părinţii acestora, care erau nerăbdători să cunoască dascălii celor mici. „Băieţelul trece în clasa I şi am venit cu el astăzi, în prima zi. Mă bucur că în clasă cu el mai sunt şi copii cu care a fost la grădiniţă pe care îi cunoaşte. Am emoţii pentru că nu ştiu cum se va comporta la şcoală. Este o schimbare şi pentru el şi un nou început. Sper să se descurce, chiar dacă în primele zile va fi mai greu”, ne-a mărturisit o tânără mămică din municipiu.
Terasele şi barurile din municipiu, neîncăpătoare în prima zi de şcoală
Începerea şcolii a fost un motiv de bucurie şi pentru adolescenţii de clasa a IX- a, care erau preocupaţi să afle de la colegii mai mari cât de frumoasă este viaţa de liceu. „Nu am emoţii, pentru că am foarte mulţi prieteni la liceu şi cred că o să mă obişnuiesc repede. Mi-am cunoscut dirigintele, abia aştept să-mi cunosc şi colegii, dar mai ales să-mi fac noi prieteni”, spune Vlad, unul dintre elevii admişi la Liceul Tehnologic „Ferdinand I”.
Şi dacă cei mici s-au arătat nerăbdători să înceapă o nouă etapă din viaţă, pentru elevii mai mari prima zi de şcoală a însemnat reîntâlnirea cu colegii şi o bună oportunitate pentru a depăna amintiri din vacanţa de vară. Astfel, o dată cu încheierea festivităţilor, tinerii s-a îndreptat cu paşi repezi către terasele din municipiu, unde au putut discuta în voie. Veseli şi zgomotoşi aceştia au petrecut ore întregi la mese şi şi-au împărtăşit amintiri de vacanţă, locuri vizitate, dar şi întâmplările mai deosebite. „Am fost la şcoală o oră, am văzut cum stau lucrurile şi acum am ieşit la un suc împreună cu colegii. Dacă pe unii i-am mai văzut în vacanţă, pe alţii nu i-am văzut de trei luni şi abia aşteptam să mai vorbim. Profităm şi noi acum în prima săptămână de programul lejer, pentru că apoi încep orele serios şi nu mai avem timp. Sincer, îmi pare rău că s-a terminat vacanţa”, ne-a spus Daniel, un elev din municipiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email