În toată zona centrală a municipiului nostru, adică de la Biserica Domnească şi până la Mănăstire, nu există nicio toaletă publică. Atât cei care locuiesc în oraş cât şi turiştii, au găsit „soluţii” pentru remedierea acestei probleme. Aşa se face că sunt zone, chiar în buricul târgului, unde miroase îngrozitor. Nu este pentru nimeni o noutate că gangul de lângă fostul Latot a devenit o toaletă în aer liber, că pe lângă locurile de joacă destinate celor mici miroase îngrozitor, sau că gardul de la Biserica Domnească se transformă noaptea într-un loc unde se uşurează cei care nu mai au nicio urmă de bun simţ.
Poliţia – „Nu este în jurisdicţia noastră, întrebaţi la Primărie de ce nu pun toalete!”
Pe harta nesimţirii ar trebui trecute şi zonele mai retrase din parcuri sau chiar de pe Bulevard, unde se adună pe înserat găştile de cartier. Şeful Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipale, comisarul Traian Ene, spune că a-i amenda pe cei care se „uşurează” pe unde apucă nu intră în atribuţiile domniei sale. „Nu este sub jurisdicţia noastră să se ocupăm de aşa ceva, adică să păzim noaptea gangurile întunecate. Avem alte probleme, mult mai importante de rezolvat. Întrebaţi la primărie de ce nu pun toalete publice”, spune şeful de la Ordine Publică.
Primăria se justifică prin lipsa fondurilor
La rândul lor, edilii locali se justifică şi spun că nu sunt bani suficienţi. „Pentru anul în curs nu sunt prevăzuţi bani nici pentru achiziţionarea unor toalete ecologice şi nici pentru reparaţii la toaleta publică din Parcul Fântâna lui Manole. În schimb, am discutat cu reprezentanţii Arhiepiscopiei şi dânşii au promis că vor aduce două toalete în parcarea de lângă Mănăstire, parcare pe care au primit-o recent în administrare”, explică Ioan Ghiţă, directorul Serviciul Public de Gospodărire Comunală. Atât turiştii care vin să ne viziteze oraşul cât şi cei care locuiesc în oraş sunt revoltaţi de această situaţie. Cristina are un băiat de cinci ani şi destul de des vine cu cel mic în parcul de lângă Casa de Cultură. “Miroase îngrozitor, mai ales la groapa cu nisip. Mi-e frică să-l las pe Andrei să se joace acolo, pentru că după miros, îţi dai seama ce e acolo..”, spune tânăra mămică.