Pentru a primi bani, Cerşetorii recită poezii de Eminescu

Municipiul Curtea de Argeş este în această perioadă împânzit de cerşetori. Bărbaţi, femei sau copii, cu toţii îi agasează pe cetăţeni în unele dintre cele mai aglomerate zone din municipiu. Nu au nicio jenă, ci doar un singur scop, acela de a „smulge” un ban din mâinile oamenilor. Fie că stau în genunchi sau pur şi simplu se plimbă după trecători, aceştia vorbesc tot timpul de boli şi suferinţă şi fac orice pentru a convinge că au nevoie de ajutor. Pentru mulţi dintre ei aceasta este o adevărată „meserie” şi nici nu vor să audă de muncă.
Turiştii sunt agasaţi de cerşetori
La vârsta la care cei mai mulţi copii citesc poveşti sau se joacă, unii sunt trimişi de părinţi iresponsabili să cerşească în zonele aglomerate din Curtea de Argeş. Astfel, în timp ce sunt atent supravegheaţi de adulţi, cei mici încearcă din răsputeri să îi impresioneze pe trecători pentru mult râvniţii bănuţi. „Daţi-mi şi mie un leu să îmi cumpăr şi eu o pâine”, „Ajutaţi-mă şi pe mine că am părinţii bolnavi” sau „Am fetiţa bolnavă şi trebuie să o operez”, sunt doar câteva dintre textele preferate ale cerşetorilor. Şi pentru ca „profitul” celor care cerşesc să fie unul semnificativ, aceste replici sunt spuse în locurile prin care trec foarte mulţi oameni, fie ei turişti sau simpli localnici. De multe cerşetorii se ceartă pentru zonele „cu vad bun”, unde încasările sunt mai mari. Tocmai de aceea, zona Mănăstirii Argeşului, monument istoric vizitat zilnic de sute de turişti, este printre preferatele cerşetorilor. La sfârşitul săptămânii trecute, în apropierea Mănăstirii erau mai mulţi copii cu vârste de maxim 14 ani care apelau la mila cetăţenilor pentru a primi bani. Practic aceştia se ţineau după turişti câteva zeci de metri, mulţi simţindu-se agasaţi de insistenţa acestora. „I-am dat unei fete un leu şi apoi nu mai puteam scăpa de ei. S-au ţinut după mine de la poarta Mănăstirii până la maşină. Mai aveau puţin şi îmi băgau mâna în buzunar. Nu ştiu cum se descurcă cei în vârstă cu ei”, spune un tânăr care a venit în excursie la Curtea de Argeş.
„Metode” noi de cerşit
Pentru a fi cât mai convingători, cerşetorii folosesc diferite tertipuri şi metode. Una dintre acestea este aceea de a cere bani având un prunc în braţe. În această situaţie, sensibilizaţi de micuţul înfometat şi ţinut sub razele soarelui, oamenii devin mai darnici, iar sumele câştigate de cerşetori cresc. „Ajutaţi-mă vă rog să iau şi eu ceva de mâncare pentru asta mică. Nu are tată şi suntem şi noi amărâţi”, spune o femeie în timp ce îşi leagănă copilul pe care îl ţine în braţe. Nu a durat mult până când doi trecători s-au aplecat şi i-au oferit câţiva lei.
Însă, după ce cerşitul tradiţional a ajuns un domeniu fără potenţial spectaculos, cerşetorii au pus la punct o nouă metodă. Aceştia s-au reinventat şi după ce au văzut că ologii şi orbii nu îi mai sensibilizează pe oameni, au început să recite versuri din diferite poezii. „Daţi-mi şi mie un ban vă rog frumos. Hai că vă spun o poezie”, spune o copilă de doar 12 ani, timp în care a început să recite câteva versuri dintr-o poezie scrisă de Mihai Eminescu. Se pare că şi aceasta a avut succes, pentru că imediat un trecător a zâmbit şi i-a oferit câteva monede. „Este prima dată când aud un cerşetor că spune o poezie. Probabil este o nouă metodă de-a lor. Pe mine m-a convins”, spune un alt turist.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email