Aproape 1.000 de pensionari argeşeni au solicitat, luna trecută, împrumuturi la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Curtea de Argeş (CARP). „Au fost acordate luna trecută 993 de împrumuturi în valoare totală de 1.778.000 lei. Numărul împrumuturilor a crescut în ultimele luni. Tot pe parcursul lunii trecute am mai acordat şi 31 de ajutoare de deces a căror valoare se ridică la suma de 11.235 de lei”, ne-a precizat Gabriel Radu, contabil-şef la CARP.
De asemenea, în luna iunie, CARP a mai acordat şi un număr de 13 ajutoare de tratament. „Pentru aceste ajutoare am plătit suma de 7.250 lei. Acestea se acordă pentru persoanele care au nevoie de tratament, în special pentru diferite operaţii chirurgicale sau tratamente medicale. Ca noutate vă pot spune că am început să acordăm bani familiilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Acestea trebuie să respecte următoarele condiţii: ambii soţi să fie membrii CARP şi să aibă o vechime de 4 ani ca membrii ai instituţiei. Fiecare familie primeşte suma de 200 de lei”, a mai spus contabilul CARP. În această perioadă la sediul instituţiei a început desfăşurarea campaniei „Daţi un leu pentru pensionarii săraci”. „Am organizat această acţiune pentru a-i putea ajuta pe pensionarii cu venituri mici şi foarte săraci. Campania este bine primită de membrii instituţiei noastre şi sperăm să reuşim să ajutăm cât mai mulţi oameni”, a declarat Gabriel Radu.