Penionarii argeşeni au solicitat luna trecută, la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Curtea de Argeş (CARP) împrumuturi în valoare de peste 900.000 de lei. „În luna februarie am acordat 565 de împrumuturi în valoare totală de 923.590 lei. Plafonul maxim de împrumut este de 5.000 de lei. Cele mai multe împrumuturi au fost de 2.000 de lei. În general oamenii s-au împrumutat pentru începutul campaniei agricole de primăvară, pentru a-şi putea cumpăra tot ce le trebuie în gospodărie”, a spus Gheorghe Tinică, preşedintele CARP. De asemenea, în luna februarie au fost acordate 43 de ajutoare de deces în valoare de 11.287 de lei. „Am mai acordat în plus ajutoare nerambursabile în valoare de 4.200 lei pentru şapte persoane care s-au confruntat cu probleme de sănătate. Încercăm să ajutăm atât cât putem fiecare membru în parte. Şi cei care suferă intervenţii chirurgicale pentru diferite probleme sau urmează un anumit tratament beneficiază de un ajutor din partea instituţiei noastre”, a mai spus preşedintele CARP. În această perioadă pensionarii argeşeni se pot înscrie la sediul instituţiei pentru a participa la excursia care va fi organizată la sfârşitul lunii. „Pe 25 martie vom organiza o excursie la Frăsinei, pentru că este hramul Mănăstirii. Până în prezent s-au înscris peste 50 de persoane, iar listele sunt deschise în continuare”, a mai spus Gheorghe Tinică.