Pensii speciale pentru primari şi viceprimari

Persoanele care începând cu anul 1992 au deţinut calitatea de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean şi care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, ale vârstei standard de pensionare reduse aşa cum sunt prevăzute de legislaţia privind sistemul de pensii publice sau cele prevăzute de alte legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la o indemnizaţie lunară pentru limită de vârstă, potrivit unor recente reglementări legale.

Aceasta reprezintă suma de bani acordată lunar persoanelor care au exercitat calitatea de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean. Astfel, primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene beneficiază de indemnizaţie pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare. Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se acordă în limita a 3 mandate, cu condiţia ca persoanele de mai sus să fi exercitat cel puţin un mandat complet.

Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,40% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată. În situaţia în care aleşii au exercitat mai mult de trei mandate diferite, pot opta pentru oricare dintre aceste mandate pentru a fi luate în considerare la stabilirea indemnizaţiei pentru limită de vârstă.

De indemnizaţia pentru limită de vârstă nu beneficiază primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea, în calitate de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consilii judeţene, a unei infracţiuni de corupţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email