Magistraţii de la Tribunalul Argeş au judecat ieri cerera de eliberare pe cauţiune a patronului Cornel Penescu. Dezbaterile au durat 90 de minute, cât un meci de fotbal. Sala de judecată a fost ca niciodată, arhiplină. „Numai în primele trei luni ale acestui an, grupul de firme PIC a plătit statului peste 42 de miliarde impozite pe lună”, spunea avocatul lui Penescu. Pledoaria avocatului Ion Neagu, care îl apără pe Cornel Penescu, precum şi motivele invocate de patronul argeşului, n-au avut darul de a-i convinge pe magistraţi să-l elibereze pe cauţiunea de două miliarde de lei pe Cornel Penescu, astfel că respectiva cerere a fost respinsă. Sorin Vişinescu, unul din avocaţii patronului argeşean, a înaintat imediat recurs. Vineri, magistraţii de la Curtea de Apel vor judeca recursul, după care se va da o sentinţă definitivă şi irevocabilă în cazul lui Cornel Penescu.
Făcăleaţă şi-a retras cererea
Tot ieri ar fi trebuit să se judece şi cererea de eliberare pe cauţiune a directorului de la PIC, Liviu Făcăleaţă. În ultimul moment, avocatul lui Făcăleaţă a retras cerera pe care o va inainta peste câteva zile. Motivul retragerii respectivei cereri este unul avocăţesc. Se consideră că Liviu Făcăleaţă are mai multe şanse de a-i fi aprobată cererea de eliberare pe cauţuine, fixată la 15.000 de roni, adică 150.000.000 lei vechi, dacă va fi judecată separat de cea a lui Penescu şi Gheorghe Constantin.
Mâine va fi judecată cererea lui Costică – Vâlcea
Gheorghe Constantin, fostul preşedinte al Comisiei Centrale de Arbitrii, a depus şi el cerere de eliberare pe cauţiune, aceasta fiind fixată la 15.000 de roni, sau 150.000.000 de lei vechi. Fostul preşedinte a cerut ca cererea lui să fie judecată vineri, deoarece nu avea banii disponibili, şi familia lui are nevoie de câteva zile pentru a face rost de ei.
Prunea a fost chemat din nou la DNA
Surse judiciare susţin că joi dimineaţă va veni la DNA Piteşti, Florin Prunea. Director la compartimentul Relaţii Internaţionale din cadrul FRF, Prunea a mai fost odată la DNA, unde a dat declaraţii timp de nouă ore! Peste o săptămână a fost chemat din nou, dar nu a venit el, ci şi-a trimis avocatul. Acest lucru l-a supărat foarte tare pe procurorul şef, care a spus că la prima ocazie când Prunea va fi citat şi nu va veni, îl vor aduce cu mascaţii la DNA.