Pe strada Lascăr Catragiu apa intră din stradă direct în casă

Din ce în ce mai mulţi argeşeni vin la sediul redacţiei noastre pentru a se plânge de problemele pe care le au din cauza gropilor sau a canalizării pluviale. Ieri, Alexandru Anghelete, care locuieşte pe strada Lascăr Catargiu, a venit disperat la redacţie pentru a ne cere ajutorul. „Am venit la dumneavoastră pentru că nu mai am altă soluţie. Stau la casă, pe Strada Lascăr Catargiu, şi toată apa care s-a strâns pe stradă îmi intră mie în curte. Trec maşinile astea mari şi îmi aruncă apa pe geamuri şi se cutremură casa din cauza asfaltului găurit. Nu ştiu ce să mai fac. Poate reuşiţi să mă ajutaţi cumva. Eu nu mai am ce să fac. Trebuie să ajungem la alte metode, să blocăm circulaţia, să facem scandal”, spune vizibil supărat Alexandru Anghelete. Pe argeşean îl nemulţumeşte lipsa de implicare şi nepăsarea autorităţilor locale. „Domne, am fost la primărie, dar degeaba. Anul trecut am făcut două sesizări şi nu am primit nici un răspuns clar. Mi-au spus că va veni cineva să vadă situaţia şi când vor avea fonduri vor face ceva. Eu acum ce să fac, să aştept la nesfârşit. Vă rog mult să mergeţi la domnul primar să îl întrebaţi despre această problemă, poate vă explică”, spune bărbatul. Deşi este una dintre cele mai circulate străzi din municipiu, oamenii spun că este şi una dintre cele mai neîngrijite. „Uitaţi-vă că nici măcar trotuar nu avem. Pe o parte nu există de loc, iar pe cealaltă este distrus. Păi trec foarte mulţi oameni pe aici în fiecare zi. Trebuie să meargă pe stradă. Chiar nu mai interesează pe nimeni de la primărie de această stradă?”, se întreabă Alexandru Anghelete. Vom reveni cu părerile edililor în ziarul nostru de luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email