Pe parcursul a două luni, gravidele din Câmpulung au născut la Spitalul din Curtea de Argeş

După ce Ministerul Sănătăţii a decis să reducă numărul de paturi din secţiile Spitalului Municipal Curtea de Argeş, medicii de aici s-au confruntat cu o situaţie inedită. „Pe parcursul a două luni, la noi au venit să nască şi mămicile din zona Câmpulung. Maternitatea de acolo a fost închisă pentru că a intrat într-un proces de reabilitare, iar gravidele au fost trimise să nască la Spitalul din Curtea de Argeş”, explică medicul Ionela Dăneţ, managerul Spitalului Municipal. Cu personal insuficient şi paturi mai puţine, medicii s-au confruntat cu o avalanşă de viitoare mămici.
20 de bebeluşi pe zi
„A fost destul de greu, mai ales că numărul de paturi de la Ginecologie şi Neonatologie a fost redus substanţial, iar secţiile au fost transformate în compartimente. Ori, în aceste condiţii, singura modalitate de a ne descurca a fost să aducem înapoi paturile. Altfel riscam să ne confruntăm cu infecţii sau alte probleme”, explică medicii. Pe parcursul celor două luni, la Spitalul Municipal au venit pe lume peste 20 de bebeluşi într-o singură zi. „Nu am fi putut să ne descurcăm cu cele 20 de paturi de la Ginecologie şi am avut nevoie de peste 30 de paturi, care sunt pline. Iar la Neonatologie cele 10 paturi rămase nu aveau cum să ne ajungă, în condiţiile în care am avut o medie de 23 de nou-născuţi. Am adus paturile înapoi, pentru că altfel nu am fi avut cum să ne descurcăm”, a mai spus managerul Spitalului Municipal.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email