Pavelele distruse de pe Bulevardul Basarabilor vor fi înlocuite

Bulevardul Basarabilor este unul dintre cele mai frumoase din ţară, iar turiştii care trec măcar o dată prin Curtea de Argeş îl includ într-un top al celor mai importante obiective turistice din municipiul nostru, alături de Mănăstirea Curtea de Argeş sau complexul de la Biserica Domnească. Dar, în acelaşi timp, la simplă plimbare pe Bulevard, oamenii îşi dau seama că lucrurile nu sunt deloc aşa cum ar trebui. În anumite zone, pavelele sunt distruse aproape în întregime, coşurile de gunoi sunt vandalizate, iar gunoiul este împrăştiat pe toată lăţimea trotuarului, iar ca „tabloul” să fie complet maidanezii înfometaţi dau târcoale trecătorilor. Dacă în ultimii ani aceste probleme au fost pur şi simplu ignorate de autorităţile locale, anul acesta conducerea municipiului a luat decizia de a schimba înfăţişarea Bulevardului Basarabilor începând cu trotuarele.

În ultimii ani pavelele de pe Bulevardul Basarabilor s-au deteriorat, astfel că în anumite zone mersul pe trotuar a devenit o adevărată aventură pentru cetăţeni. Nu doar că pavelele s-au măcinat complet în anumite porţiuni, dar au s-au şi lăsat pe trotuar formându-se gropi şi denivelări destul de serioase. „Trebuie făcut ceva pentru că arată jalnic. Acesta nu este trotuar pentru centrul municipiului, ci este bătaie de joc. Oare ce spun cei care vin în vizită la Curtea de Argeş? Până la urmă acest bulevard reprezintă imaginea întregului municipiu”, spune Marius M., din Curtea de Argeş. Totodată, oamenii nu înţeleg de ce Bulevardul Basarabilor a fost neglijat de autorităţile locale, în timp ce alte străduţe mici aflate în cartierele mărginaşe ale municipiului au fost reabilitate complet, şi în ciuda faptului că sunt destul de puţin circulate au fost prevăzute cu trotuare. „Cum e posibil să se construiască trotuare pe toate străzile acelea mici, pe unde trec câţiva oameni pe zi, şi aici să fie lăsat totul de izbelişte? Au făcut trotuare pe marginea islazului, iar pe Bulevard îţi rupi picioarele prin pavelele distruse. Nu se face nimic cum trebuie în acest oraş”, spune un alt cetăţean.

 

Pentru ca cetăţenii să nu mai întâmpine probleme atunci când se plimbă pe Bulevardul Basarabilor, conducerea administraţiei locale a luat decizia de a înlocui pavele pe anumite porţiuni din trotuare. Astfel, înlocuirea pavelelor a fost inclusă în programul de lucrări al Serviciului Public de Gospodărie Comunală (S.P.G.C.) pentru anul 2015. Zilele trecute, echipele de muncitori din cadrul S.P.G.C. au demarat lucrările de înlocuire a pavelelor şi au pregătit terenul în zona Centrului de Cultură şi Arte „George Topîrceanu”. „Lucrările respective sunt cuprinse în programul S.P.G.C. pentru anul 2015. Muncitorii au început săptămâna trecută să pregătească terenul pentru schimbarea pavelelor. În prima fază vor fi înlocuite cele din porţiunea aflată între Hotelul Posada şi Romarta, pentru că aici erau cele mai mari probleme”, a declarat viceprimarul Cristian Mitrofan.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email