Paturile din spital, reduse cu 20%

În urma vizitei efectuate de secretarul de stat Adrian Streinu Cercel la Spitalul din municipiul nostru s-a decis ca din cele 255 de paturi să rămână doar 205. „Nu putem fi de acord cu această decizie. Fără această reducere de paturi noi aveam perioade aglomerate, când stăteau câte două persoane într-un pat. Cu mai puţine paturi, cum să ne descurcăm?”, se întreabă, retoric, doctorul Ionela Dăneţ, directorul Spitalului Municipal. Micşorarea numărului de paturi a fost decisă în toate unităţile medicale din judeţul nostru, după ce o comisie a a Ministerului Sănătăţii Publice condusă de secretarul de stat Adrian Streinu Cercel a evaluat starea unităţilor medicale argeşene.

Reprezentanţii unităţii sanitare au depus un memoriu la Minister

Ieri după amiază, directorul Spitalului Municipal, medicul Ionela Dăneţ, a plecat la Bucureşti pentru a înmâna un memoriu către Ministerul Sănătăţii. „Intenţia noastră este aceea de a-i convinge să nu ne micşoreze numărul de paturi. Voi pleca la Bucureşti cu toate actele care să justifice necesitatea menţinerii numărului de paturi la Spitalul din Curtea de Argeş. Eu sunt încrezătoare şi sper să reuşesc să îi conving”, spunea ieri de dimineaţă directorul Ionela Dăneţ, înainte de a pleca spre Bucureşti.
Reducerea numărului de paturi va afecta în primul rând Secţia de Obstetrică Ginecologie de unde vor dispărea 20 de paturi. „De asemenea, ar trebui să avem mai puţine paturi şi la Neonatologie, Pediatrie şi la ATI. Pentru noi ar fi foarte greu să ne descurcăm în condiţiile astea. Vor apărea mari dificultăţi, în sensul că spitalul nu va mai putea asigura decât 80% din serviciile medicale de până acum. Dacă ar fi însă să ne raportăm la celelalte unităţi medicale din judeţ, la noi reducerea a fost una destul de mică”, încheie directorul Ionela Dăneţ. În numărul de mâine al ziarului nostru veţi putea citi care a fost rezultatul discuţiilor purtate între reprezentanţii Spitalului Municipal şi cei de la Ministerul Sănătăţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email