Patru primari din Argeş audiaţi de procurorii DNA

Primarii din patru comune argeşene au fost audiaţi ieri la sediul Serviciului Teritorial Piteşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În faţa procurorilor anticorupţie au ajuns Marian Ibric, primarul comunei Leordeni, Gheorghe Cernătescu, primarul comunei Cuca, Florea Ene, primarul comunei Moşoaia şi primăriţa din Coşeşti, Elisaveta Tudose. La ieşire, Elisaveta Tudose, care era însoţită de un avocat, a declarat că a fost citată în calitate de martor, în legătură cu o hotărâre adoptată de Consiliul local Coşeşti, evitând să precizeze dacă audierea are legătură cu dosarul preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş. În dosarul lui Constantin Nicolescu au fost audiaţi, în ultimele săptămâni, primari ai mai multor comune din Argeş, primarul municipiului Câmpulung Muscel, Călin Andrei, precum şi fostul primar din Curtea de Argeş, Gheorghe Nicuţ. În faţa procurorilor anticorupţie s-au prezentat deputaţii PSD Viorel Hrebenciuc şi Mircea Drăghici, al doilea confirmând chiar că are calitatea de învinuit în dosar. Toate aceste audieri ar putea avea legătură cu extinderea cercetărilor în dosarul în care Constantin Nicolescu a fost pus sub învinuire pentru utilizarea frauduloasă a unor fonduri europene, luare de mită şi trafic de influenţă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email