Preafericitul Părinte Patriarh Daniel se va afla printre argeşeni în data de 6 august, cu ocazia proclamării canonizării pictorului Pârvu Mutu. Conducătorul Bisericii Ortodoxe Române va participa la evenimentele organizate la mănăstirea Robaia din comuna Muşăteşti.
Anunţul canonizării pictorului Pârvu Mutu de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost făcut de Patriarhul României în cadrul Congresului Internaţional de Teologie care s-a desfăşurat la Palatul Patriarhiei din Bucureşti. La finalul festivităţii de deschidere, Preafericirea Sa a afirmat – „Sfântul Sinod, la propunerea Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului şi a Arhiepiscopiei Bucureştilor, va canoniza în şedinţa din luna iulie un mare rugător isihast şi pictor, Pârvu Mutu, care va avea numele de Sfântul Cuvios Pafnutie – Pârvu Zugravul de la Mănăstirea Robaia. Proclamarea canonizării va avea loc în ziua Schimbării la Faţă a Domnului (6 august 2017) la Mănăstirea Robaia”.
Cine a fost pictorul Pârvu Mutu
Slujba de pomenire se va săvârşi în 7 august, în aceeaşi zi cu slujba Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla. Făcând referire la viaţă pictorului, Părintele Patriarh a evidenţiat că i s-a zis «Mutul» nu pentru că era mut, ci pentru că picta numai în stare de rugăciune a minţii sau a inimii şi dacă se întâmpla să vorbească oprea lucrarea până în ziua următoare.
Născut în 1659 la Câmpulung Muscel, Pârvu Mutu, supranumit şi Zugravul, a fost cel mai faimos pictor de biserici din România. Şi-a făcut ucenicia timp de şase ani în Bucovina la un vestit zugrav rus şi a pictat biserici şi mănăstiri pentru familiile Cantacuzino şi Brâncoveanu. De asemenea, a întemeiat la Bucureşti prima şcoală pentru pictori bisericeşti cu profil naţional.
Sfārşitul vieţii l-a petrecut la Mănăstirea Roboaia, din comuna Muşăteşti, alături de fiul său mai mic. Īntre timp a fost tuns în monahism, primind numele de Pafnutie. Potrivit documentelor, a murit īn anul 1735 şi a fost īnmormāntat la Robaia. O altă capodoperă a lui Pārvu Mutu se afla īn interiorul bisericii de la Aninoasa-Muscel. Lăcaşul a fost pictat pe cānd zugravul era foarte tānar. Mai mult, documentele susţin că aceasta a fost prima lui pictură după ce s-a īntors de la studii.
Gina Grigorescu