Pârtie improvizată în centrul municipiului

În lipsa unui spaţiu amenajat corespunzător care să le permită să se dea cu săniuţa în siguranţă, copiii au improvizat o pârtie. Dacă cei mici s-au mulţumit să fie traşi cu săniuţa chiar pe trotuare, printre picioarele trecătorilor, cei mai măricei au căutat o pârtie adevărată. Cum nu toţi părinţii şi-au permis să plece cu copiii la Sinaia sau la Predeal, prichindeii au soluţii să se bucure de iarnă şi la Curtea de Argeş. Cu puţină muncă şi multă voinţă, panta aflată între clădirea Finanţelor şi Casa de Cultură a devenit un loc numai bun pentru săniuş, iar copiii s-au îngrămădit să se joace prin zăpadă.
„Ne dăm pe rând, fără să ne îmbulzim. Zapada e atât de frumoasă şi era culmea să nu fi ieşit şi noi să ne dăm cu sania. E pentru prima dată pe anul acesta. Aici nu avem ce să păţim, pentru că nu trec maşini”, ne explică un puşti de vreo 8 anişori, în timp ce îşi împinge săniuţa. Părinţii însă nu pot să înţeleagă de ce în alte oraşe există cel puţin un patinoar, iar la Curtea de Argeş nu se poate face nimic în acest sens. „E păcat. Avem zăpadă chiar şi trei luni pe an, iar noi nu aveam unde să ne ducem copiii să se bucure de iarnă. E culmea cum în alte oraşe există măcar un patinoar, iar la noi nu se poate. Dacă cei de la primărie s-ar fi ocupat să amenajeze o părtie adevărată de săniuş, tot era ceva”, ne-a spus una dintre mămicile venite cu copiii la pârtia improvizată de săniuş. Picii însă nu au ţinut cont de nimic şi s-au distrat de minune pe pârtia improvizată în centrul oraşului

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email