Participă la curățarea copăceilor din Tigveni!

300 de voluntari din Argeș, din județele limitrofe și din București, sunt așteptați la cea mai mare acțiune din aceasta vară. „Plantăm fapte bune în România ” lansează o nouă invitație voluntarilor, pentru îngrijirea programată în data de 28 iunie, în localitatea Tigveni.
„Participarea la curățarea copăceilor din Tigveni este de o importanță majoră. În primăvara acestui an, echipa de voluntari a realizat completarea celor 2 hectare de pădure cu 1.500 de stejari. Procentul de prindere este de aproximativ 85-90%. În prezent, se impune realizarea unei operaţii de descopleşire a puieţilor, pentru a evita sufocarea acestora pe timpul verii, din cauza vegetației abundente”, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.
Suprafața împădurită în Tigveni are rolul de a proteja zona, care a fost supusă alunecărilor de teren, în aprilie 2006, un astfel de fenomen ducând la blocarea DN 73C. La nivel național, „Plantăm fapte bune în România” și-a propus ca, în 2014, sa împădurească 21 de hectare de terenuri cu probleme (agricol degradat, cu risc de alunecare, cu alunecări produse sau să realizeze perdele forestiere de protecție impotriva viscolelor), cu ajutorul a 3000 de voluntari.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email