Guvernul a aprobat la şedinţa de ieri Hotărârea privind aprobarea scoaterii definitive din fondul forestier naţional, cu compensare, de către Primăria comunei Arefu a terenului în suprafaţă de 3,0730 ha, în vederea realizării obiectivului „Construire pârtie de schi A1 Ghițu – Molivișu”.
În sfârşit, după aproape 10 ani de amânări, pârtia de schi de la Ghiţu – Molivişu are cale liberă, după ce joi Guvernul a aprobat hotărârea referitoare la scoatera definitivă din fondul forestier naţional de către Primăria comunei Arefu a terenului în suprafaţă de 3,0730 hectare.
„Terenul (…) face parte din fondul forestier naţional este proprietate publică a comunei Arefu pentru care sunt asigurate serviciile silvice de către Ocolul silvic Vidraru. Scoaterea definitivă din fondul forestier naţional a terenului (…) se face cu defrişarea vegetaţiei forestiere. Beneficiarul scoaterii definitive din fondul forestier naţional a terenului (…) este comuna Arefu, județul Argeș. Masa lemnoasă de pe teren (…) se va precompta şi se va exploata conform prevederilor legale în vigoare”, potrivit Hotărârii citate.
Consilierul local Mădălin Marinescu s-a ocupat de obţinerea avizelor
Aceasta mai precizează că „scoaterea definitivă din fondul forestier național se face cu compensare echivalentă cu terenuri proprietate publică a comunei Arefu în suprafață de 3,0730 ha, care se compun din: terenul în suprafață de 0,9994 ha situat pe raza comunei Arefu, jud. Argeș, (…), terenul în suprafață de 0,3494 ha situat pe raza comunei Arefu, jud. Argeș, (…) și din terenul în suprafață de 1,7242 ha situat pe raza comunei Arefu, jud. Argeș (…).
Scoaterea definitivă din fondul forestier național a terenului (…) se face cu exceptarea de la plata obligaţiilor băneşti”.
În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii, Primăria comunei Arefu și Ocolul silvic Vidraru vor încheia procesele verbale de predare – primire a terenurilor, în prezenţa reprezentantului Gărzii forestiere Ploiești.
Vă reamintim că de obținerea avizelor de la ministerele de resort s-a ocupat consilierul local liberal Mădălin Marinescu, care a reușit într-un timp scurt să pună pe ordinea de zi a miniștrilor proiectul domeniului schiabil. „La conferința de presă de joi, la care am participat alături de ministrul Muncii, Raluca Turcan, de președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, de senatorul Dănuț Bica, deputatul Daniel Constantin și de Gabriel Dicu președintele ADI Molivișu, a fost prezentat statusul proiectului domeniului schiabil Ghițu-Molivișu. Am arătat că în urma eforturilor noastre am reusit să obținem avizele necesare demarării proiectului si să il punem pe ordinea de zi a Executivului, sub forma de Hotărâre de Guvern. Am promis că ne vom ocupa de realizarea acestui proiect și iată că am reușit să îl deblocăm și să facem primii pași concreți in realizarea sa”, a declarat consilierul local din Curtea de Argeș, Mădălin Marinescu.