Centrul de Cultură şi Arte „George Topîrceanu” din municipiul nostru a găzduit, zilele trecute, prima conferinţă din cadrul proiectului internaţional CORE, din cadrul programului „Învăţare pe tot parcursul vieţii”, sub program „Grundtvig – Parteneriate pentru învăţare”. Proiectul este coordonat de Asociaţia pentru Dialog Intercultural din România (ADI), iar parteneri sunt „Immediate Theatre” – Anglia, Asociaţia Tinerilor Educatori Iubitori de Democraţie – Turcia, Municipalitatea Silale – Lituania, Oraşul meu Akniste – Letonia, Asociaţia de dezvoltare a sporturilor – Bulgaria, Provincia di Pesaro e Urbino – Italia.
La eveniment au participat Ştefan Dumitrache, manager Muzeul Municipal, Simona Hirică, director interimar la Centrul de Cultură şi Arte, Ştefana Florea, directorul Colegiului Naţional „Vlaicu Vodă”, dar şi partenerii din cadrul tuturor instituţiilor participante. În deschiderea întâlnirii, Ştefan Dumitrache a realizat o prezentare amănunţită a municipiului Curtea de Argeş, după care s-au vizionat mai multe proiecţii ale participanţilor.
Proiectul CORE urmăreşte cooperarea dintre generaţii, dintre juniori şi seniori, pentru a învinge gândirea patriarhală şi pentru a promova egalitatea de gen. Astfel, astăzi, participanţii vor efectua mai multe vizite în diferite localităţi pentru a realiza studii de caz în teren şi pentru a purta discuţii cu oamenii, după care vor analiza rezultatele obţinute.