Parteneriat între Centrul „Sf. Justinian” şi Şcoala Gimnazială „Carol I”

La începutul acestui an fost încheiat un parteneriat între Centrul de Zi „Sf. Justinian” şi Şcoala Gimnazială „Carol I” din municipiul nostru. Astfel, prin intermediul acestuia, pe parcursul anului 2014 se vor desfăşura o serie de acţiuni la care vor participa atât argeşenii din cadrul centrului de zi, cât şi elevii din cadrul instituţiei de învăţământ. „Noi am avut o bună colaborare cu reprezentanţii Şcolii Gimnaziale „Carol I” şi mă bucur că am încheiat un nou parteneriat. Vom avea o serie de acţiuni comune, în cadrul cărora persoanele implicate vor participa la discuţii pe diferite teme şi vor realiza programe artistice împreună cu elevii şi cadrele didactice. Totodată, ne propunem ca prin intermediul acestui parteneriat să îndeplinim mai multe obiective precum realizarea unei campanii de sensibilizare a opiniei publice, schimbarea percepţiei asupra persoanelor cu dizabilităţi şi defavorizate social sau creşterea interesului faţă de activităţile extraşcolare”, ne-au spus reprezentanţii Centrului „Sf. Justinian”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email