Părinţii reclamă: „Pericol de moarte la noul loc de joacă!”

„Am citit în Interes Argeşean despre noul loc de joacă pentru copii, de lângă Casa de Cultură, şi ne-am dus şi noi acolo. Era locul preferat de fetiţa mea, până să înceapă demolarea pe acolo. Am citit că s-a deschis şi ne-am dus şi noi. Vreau să vă spun, şi să scrieţi asta la ziar, că e un mare pericol. Am stat zece minute cu fetiţa mea, am fost stresată tot timpul şi am plecat repede. Nu ştiu cine şi de ce a făcut acolo dar leagănul, căsuţele, nisipul, dar mai ales leagănele sunt periculoase”, ne-a scris o mămică pe mailul ziarului.
Leagănul care poate ucide
Locul de joacă din faţa Centrului de Cultură şi Arte „George Topîrceanu” a fost mereu cel mai aglomerat din oraş. Plasat în centru, mai măricel decât celelalte, cu ceva nisip şi câteva băncuţe, părculeţul era mereu plin de copii şi de părinţi. Odată cu începerea lucrărilor la parcul împărţit în două, minimele amenajări au dispărut ca să facă loc unora noi, moderne. Cel puţin asta a fost aşteptarea cetăţenilor, numai că ei reclamă că nu a fost deloc aşa. Cu chiu cu vai, părculeţul a fost amenajat, dar rezultatele nu sunt pe placul părinţilor, doamna care ne-a scris pe mail fiind doar una dintre mămicile nemulţumite.
Sâmbătă, duminică şi luni locul de joacă a fost plin, câţi copii, atâţia părinţi ori bunici. „Vreau în leagăn, vreau în leagăn”, clama o puştoaică blondă, cu codiţele în vânt. Mămica o aşează în leagăn şi stă pur şi simplu în faţa ei, dar degeaba, fetiţa nu poate să zboare aşa cum îşi doreşte pentru că şi în faţă şi în spate sunt alţi copii care sunt loviţi de leagănul ei. În plus, acesta nu are niciun fel de element de siguranţă, este doar un şezut legat de lanţuri, nu are spătar iar de un soi de centură de siguranţă nici vorbă. Micuţa, Andrada aflăm că o cheamă, se supără şi plânge, pentru că datul în leagăn nu e aşa cum ştie ea.
„E o mare porcărie ce se face aici. Leagănele sunt practic neutilizabile, pentru că sunt prea aproape de celelalte lucruri de aici. E bătaie de joc ce se întâmplă”, ne spune supărată mama copilei.
Un parc ieftin, plătit scump
În general, senzaţia pe care o lasă obiectele din parc este una de ieftin, de plasticuri chinezeşti puse acolo ca să fie, fără să îi protejeze pe copii de accidente. În apropierea leagănelor şi pe sub leagăne se află un spaţiu cu nisip. Chiar dacă locul e plin de oameni mari şi mici, un câine tolănit la soare se ridică leneş şi face pipi în nisip, spre stupefacţia  adulţilor care îşi supraveghează copiii. „Nisipul e foarte periculos din cauza asta. Oare îl schimbă cineva, sau cineva din Primărie sau mai ştiu eu de unde, îl curăţă măcar!?”, întreabă retoric o femeie. Nu, nimeni nu face nimic cu nisipul care deja începe să duhnească în plin soare a urină.
Şi totuşi, avem pretenţii de la acest parc, în întregimea sa, pentru că nu costă decât vreo 10 miliarde de lei vechi. În banii ăştia intră amenajarea din zona Centrului de Cultură şi Arte, precum şi „parcul” de lângă sala de sport. Contractul de realizare a celor două parcuri a fost atribuit S.C. VELB INTERMED SRL, din Bucureşti, pentru o valoare a lucrărilor de  967,244.66 lei.
Acestea vor avea o suprafaţă totală de aproximativ 10.000 de metri pătraţi şi vor cuprinde locuri de joacă pentru cei mici, fântână arteziană, pistă pentru role, multe zone verzi cu arbori şi arbuşti ornamentali, un loc de agrement pentru adulţi, iluminat modern  şi toalete ecologice. Sigur, lucrările nu sunt gata, dar locul de joacă pare să fi fost finalizat. Din păcate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email