Parcul fotovoltaic va fi gata la sfârşitul anului 2015

După ce la sfârşitul anului trecut primarul Nicolae Diaconu a semnat contractul de finanţare pentru realizarea unui parc fotovoltaic, ce va fi amplasat pe izlazul din zona Capu Dealului, în perioada următoare se vor organiza licitaţiile prin care vor fi atribuite contractele de lucrări. „Aşa cum bine ştiţi, contractul de finanţare pentru realizarea parcului fotovoltaic a fost semnat. Urmează să trecem acum la implementarea acestuia şi la organizarea licitaţiilor. După ce vom contracta un consultant, vom organiza licitaţiile pentru atribuirea contactelor de lucrări. Totodată, trebuie să depunem proiectul tehnic pentru racordarea la reţeaua de energie electrică. Acesta poate fi realizat doar de o firmă agreată de CEZ Distribuţie, pentru că doar aşa ne putem racorda la reţea. Sperăm să finalizăm lucrările până la sfârşitul anului 2015”, a declarat Nicolae Diaconu. 
Valoarea totală a proiectului se ridică la suma de 15 milioane de lei, la care se adaugă contribuţia locală de 2%, iar energia ce urmează să fie produsă în acest mod va acoperi o mare parte din consumul de energie al instituţiilor publice din Curtea de Argeş precum şi iluminatul public stradal. „Energia ce va fi produsă în acest fel va acoperi în proporţie de 80% iluminatul public şi, în acelaşi timp, va asigura 47% din consumul energiei electrice de la instituţiile publice. Practic, prin implementarea proiectului vom face o economie însemnată la bugetul local, iar aceşti bani vor putea fi folosiţi pentru îmbunătăţirea serviciilor publice din Curtea de Argeş sau pentru rezolvarea unor probleme. Cu o contribuţie de sub 100.000 de euro vom avea o investiţie în valoare de 3 milioane de euro”, a spus primarul municipiului în momentul în care a fost semnat contractul de finanţare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email