Parcarea din faţa sălii de sport va fi închiriată pentru organizarea Zilelor Municipiului

Platoul betonat din faţa sălii de sport va fi închiriat în perioada 10 – 15 august unei firme care se va aocupa de organizarea Zilelor Municipiului. Aşa cum s-a procedat şi anul trecut, platoul va fi scos la licitaţie pentru închiriere, iar câştigătorul se va ocupa, conform Caietului de sarcini, de spectacole. Platoul care se închiriază are o suprafața de 3000 mp, prețul de pornire este de 0,5 lei/mp/zi, iar pasul de licitație de 0,1 iei, ofertantul având obligația asigurării scenei, a programului artistic, activități de comerț, alimentație publică, parc de distracții, târg al meșterilor populari, conform Caietului de sarcini. Acesta conţine toate detaliile, inclusiv cele legate de spectacolele care vor avea loc.

„Programul va cuprinde, în cele şase zile ale festivalului, o diversitate artistică şi de activităţi, care să se adreseze tuturor categoriilor de public”, potrivit caietului de sarcini al licitaţiei pentru închirierea platoului. Pe lista artiştilor care vor susţine spectacole  la Curtea de Argeş în perioada 10 – 15 august se află nume cunoscute din muzica populară şi uşoară, precum Gaşca Zurli, Cleopatra Stratan, Irina Loghin, Tudor Gheorghe, Nicolae Botgros, DJ Project, Andra, Vama, Maria Constantin, Talisman, etc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email