Toţi cei care locuiesc la Curtea de Argeş au auzit despre „blocul peştilor”, sau cel puţin cei trecuţi de 30 de ani îl ştiu. Circulă prin oraş tot felul de legende legate de acest bloc şi despre primii locatari ai acestuia.
Astfel, argeşenii mai în vârstă spun că acolo locuiau înainte de 1989 oameni influenţi, de fapt oamenii influenţi au decis construirea blocului în centrul centrului, şi că nu oricine primea un apartament în „blocul peştilor”, ci doar persoane importante din oraş. Locuinţele sunt spaţioase şi au o privelişte minunată, de la balcoanele din faţă se vede tot cartierul Marina, iar de la cele din spate se vede pădurea. Peisajul e superb de la balcon, dar până intri în bloc e dezastru.
S-a pierdut influenţa?!
Semn că cei care locuiesc acum acolo şi-au cam pierdut influenţa, ori că administraţia locală nu mai e aşa de interesată de locatari este felul în care arată parcarea, care nu a mai fost reparată de zeci de ani. „De 30 de ani nu s-a mai făcut nicio asfaltare acolo. Noi am ajutat societatea de apă când a schimbat un capac de canal, dar în rest nu s-a făcut nimic acolo”, spune Ioan Ghiţă, directorul Serviciului Public de Gospodărie Comunală (SPGC), Serviciu care administrează domeniul public şi privat al Primăriei. Parcarea este, probabil, cea mai distrusă din oraş, şi asta nu e puţin lucru, căci multe parcări sunt pline de gropi.
Un câine păzeşte locul şi stă la soare în faţa unei scări, într-o groapă. De fapt, gropi sunt peste tot, iar lângă capacul de canal schimbat de Aquaterm este cea mai mare. Locatarii se plâng că intră cu greu în parcare şi că vor să închirieze locurile de parcare ca toţi ceilalţi locuitori ai blocurilor din oraş. Vă reamintim că autorităţile locale închiriază parcările dintre blocuri, le marchează corespunzător, iar chiriaşii plătesc la Primărie o sumă. Fix aşa vor şi cei din blocul de lângă parcul San Nicoară să facă. „Nu am primit nicio solicitare pentru închirierea acelei parcări, dar oricum înainte de a trasa parcarea trebuie amenajată”, spune Adriana Ciorbaru, şeful Biroului de Administrare a Domeniului Public şi Privat (ADPP)din Primărie. Ea îi sfătuieşte pe locatari să facă o cerere la Primărie şi să solicite amenajarea parcării şi închirierea acesteia.
Vestea proastă pentru cei care locuiesc în „blocul peştilor” este că anul acesta nu se mai poate face nimic, dar directorul SPGC şi Adriana Ciorbaru ne-au spus că în programul de lucrări al Serviciului Public pentru anul viitor va fi introdusă şi asfaltarea acestei parcări centrale.
Deocamdată se trasează şi se închiriază parcările din zona UNIC şi Banu Mărăcine, precizează şefa ADPP. „Dacă vom primi solicitare de la locatari vom propune pentru programul de lucrări al SPGC pe 2020 şi amenajarea parcării, după care o vom închiria. Acum, dacă sunt gropi, nu se poate trasa nimic. Mai întâi trebuie refacut asfaltul de acolo”, ne-a mai spus Adrianan Ciorbaru.