Până la sfârşitul anului se hotărăşte soarta Aquaterm

O nouă reglementare legală adoptată săptămâna trecută poate lămuri definitiv soarta serviciului apă canal din Curtea de Argeş. „Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice a fost modificată, iar Aquaterm poate lua direct serviciul de apă canal din Curtea de Argeş”, ne-a spus directorul societăţii, Ion Bolovan, iar secretarul municipiului Radu Chirca a confirmat. Primarul Constantin Panţurescu ştie de această modificare şi estimează că lucrurile se vor rezolva rapid. „Până la sfârşitul acestui an o să luăm o decizie în ceea ce priveşte Aquatermul”, a declarat primarul.

În 2015 administraţia locală a decis ca serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare să aibă ca formă de gestiune „gestiune delegată”, şi apoi să fie scos la licitaţie, iar până la finalizarea procedurii, de apă şi canal urma să se ocupe tot SC Aquaterm.

Aquaterm are contract de concesiune valabil

Până când va fi scoasă la licitaţie delegarea gestiunii, sau până când i se va încredinţa direct serviciul, de apă şi canalizare se ocupă tot Aquatermul, pentru că are contract legal. În mai 2015 Consiliul Local Curtea de Argeş a aprobat concesionarea, prin atribuire directă, către SC Aquaterm SA, a bunurilor care fac obiectul serviciilor comunitare de alimentare de alimentare cu apă şi de canalizare şi epurare a apelor uzate. Contractul vechi expira pe 2 august 2014, şi fusese prelungit deja pe o perioadă de cinci ani în 2009

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email