Palatul Episcopal restaurat poate fi văzut doar într-un tur virtual

Proiectul în valoare de cinci milioane de euro prin care au fost restaurate mai multe monumente care fac parte din Ansamblul Mănăstirii Argeşului a fost finalizat, după cum aţi aflat din ziarul nostru. Vă reamintim că Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, a anunţat luna trecută finalizarea proiectului <<Restaurare, consolidare și punere în valoare a Ansamblului Palatului Episcopal de la Curtea de Argeș, a clădirilor anexă, a bisericii de lemn „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, a zidului de incintă, a rețelelor exterioare și construire punct de informare>>. Proiectul a avut o valoare totală de 21.910.156,11 lei din care finanțarea nerambursabilă a fost de 21.471.952,98 lei.

Obiectivul general al proiectului a vizat „impulsionarea dezvoltării municipiului Curtea de Argeș, a județului Argeș și a regiunii Sud Muntenia, cu accent pe creșterea importanței turismului cultural local, ca factor stimulator al dezvoltării economiei a regiunii Sud Muntenia, respectând principiile dezvoltării durabile și protecției mediului, prin activități de conservare, restaurare și menținere a patrimoniului cultural și al culturii tradiționale românești”, conform Arhiepiscopiei.

Prin acest proiect s-au facut mai multe lucrări: consolidarea, restaurarea a cinci monumente istorice: Palatul Episcopal, Paraclis, Clădiri anexă, Biserica de lemn ,,Intrarea în biserică” strămunată din satul Palanga, com. Amărăști, jud. Vâlcea și Zidul de incintă, părți componente ale ansamblului Mănăstirea Argeșului și punerea în valoare (valorificarea și promovarea durabilă) a ansamblului Mănăstirea Argeșului.

Încă nu a fost făcută recepţia finală

Ansamblul Mănăstirea Argeșului este unul dintre monumentele feudale românești foarte apreciat, atât în țară, cât și peste hotare.

Ctitorie a domnului Țării Românești Neagoe Basarab (1512-1521), Mănăstirea Curtea de Argeș este o capodoperă a arhitecturii medievale, dar și una dintre cele mai valoroase construcții de arhitectură bisericească din România. Din necesitatea de a conserva și valorifica ansamblul Mănăstirea Argeșului, un loc încărcat de istorie, tradiţii şi legende, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a demarat în anul 2016 acest proiect, iar „lucrările de consolidare, restaurare și valorificare turistică a Mănăstirii Argeșului, realizate în perioada 2017-2022, au făcut posibilă redarea publicului larg a unui obiectiv de patrimoniu cultural restaurat, conservat și amenajat corespunzător în vederea desfășurării unor funcțiuni adecvate, compatibile cu statutul de monument istoric, astfel încât să poată să își îndeplinească misiunea sa culturală, socială și educativă”, potrivit sursei citate.

Tot în cadrul proiectului s-a realizat și digitizarea monumentelor istorice din cadrul Mănăstirii Argeșului.

Scanarea 3D și turul virtual al obiectivelor de patrimoniu cultural restaurate prin proiect sunt disponibile online. Într-un viitor apropiat ar urma ca noile spaţii de expoziţii amenajate la subsolul Palatului Episcopal să fie deschise publicului.

„Încă nu s-a făcut recepţia finală a lucrărilor, depinde de Comisia de la ADR Muntenia”, ne-a spus arhimandritul Caliopie. În privinţa spaţiilor expoziţionale acesta ne-a spus că „suntem in curs de organizare cu cei de la Muzeul Judeţean”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email