Pacienții din Spital care își cumpără medicamentele pot primi banii înapoi

”Oamenii plătesc asigurări de sănătate și trebuie să beneficieze de servicii medicale de calitate și gratuite”, declară managerul Spitalului, Andreea Gheordunescu

La Spitalul Curtea de Argeș lucrurile s-au schimbat mult în ultima vreme – e cald în saloane și cabinete, mâncarea este decentă, un minicinematograf este la dispoziția pacienților, iar lista ar putea continua. Se fac lucrări, chiar dacă asta îi deranjează pe unii, și au fost aduse instrumente și echipamente moderne.

Una dintre ultimele schimbări, tot spre binele pacienților, este aplicarea unei legi din 2022, lege care la Curtea de Argeș nu a avut nicio aplicare până acum. Este vorba despre prevederea conform căreia pacienții din Spital care își cumpără singuri medicamente pot primi banii înapoi. Procedura a fost publicată pe site-ul Spitalului.

Care e procedura

Astfel, procedură de prescriere a medicamentelor și materialelor sanitare prevede că ”în cazul în care Spitalul Municipal Curtea de Argeș nu poate asigura medicamentele/materialele sanitare sau investigații paraclinice necesare îngrijirilor acordate unui pacient, medicul specialist sau primar le poate prescrie pentru a fi achiziționate de către pacient de la farmaciile cu circuit deschis. Acestea se pot prescrie doar pe rețetă tip cu parafa secției unde au fost prescrise. Rambursarea cheltuielilor reprezintă o obligație exclusivă a spitalelor și se realizează numai din veniturile acestora.(…)Rețetele prescrise de către medicul curant trebuie să fie avizate de către medicul șef de secție și de către managerul spitalului. Medicul curant verifică dacă spitalul poate asigura materialele și investigațiile de care are nevoie pacientul, din bugetul alocat Spitalului, (…) Dacă acestea sau alte medicamente similare nu există în stoc și nu pot fi înlocuite cu cele care sunt disponibile, va întocmi separat lista cu medicamentele și materiale sanitare necesare a se achiziționa de către pacient.

La finalul listei medicul curant va menționa pe proprie răspundere medicamentele/materialele sanitare sau echivalente nu sunt disponibile în stoc aplicând semnătură și parafa. Medicul curant va întocmi un referat din care să rezulte necesitatea achiziționării de către pacient a medicamentelor/materialelor sanitare, menționând că la acea dată nu existau în stocul secției, pacientul fiind nevoit să își achiziționeze astfel medicamentele/materialele sanitare din bugetul propriu. Acest referat va trebui aprobat de medicul curant cât și de medicul șef de secție”.

Ce trebuie să facă pacienții

”În vederea recuperării cheltuielilor suportate, pacientul trebuie să depună la Secretariatul Spitalului Municipal Curtea de Argeș un DOSAR DE RAMBURSARE A CHELTUIELILOR, care trebuie să conțină: Cererea pacientului asigurat, către conducerea spitalului; Referatul întocmit de medicul curant și aprobat de medicul șef de secție din care să rezulte necesitatea folosirii medicamentelor/materialelor sanitare cu mențiunea că la acea dată acestea nu existau în stocul Spitalului; Documentele justificative reprezentând facturi sau chitanțe pentru medicamentele sau materialele sanitare achiziționate pe durata internării”, se mai arată în procedura menționată.

”Oamenii plătesc asigurări de sănătate sau, în cazul pensionarilor, au plătit toată viața, și trebuie să beneficieze de servicii medicale de calitate și gratuite. Când nu avem medicamentele care sunt trecute în contractul cu Casa de Asigurări, trebuie să le rambursăm oamenilor banii. Toți cei care au fost nevoiți să-și cumpere medicamentele sau materialele sanitare trebuie să citească procedura și dacă se încadrează în condițiile de acolo sunt îndreptățiți să-și primească banii înapoi. La Spitalul Municipal pacienții sunt pe primul loc și facem tot ce putem să schimbăm percepția pe care argeșenii o au cu privire la instituția noastră, pentru că lucrurile sunt în continuă schimbare!”, ne-a spus Andreea Gheordunescu.

One thought on “Pacienții din Spital care își cumpără medicamentele pot primi banii înapoi

  1. SPITALUL MUNICIPAL=gaura neagra a bugetului local, instituție de sinecuri si angajări de nepoto-rubedenii a primarului Panturescu, cu rezultate submediocru în sănătate, condus de un manager paralel cu sănătatea publica!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email