La Centrul de Zi pentru Îngrijire, Consiliere şi Sprijin al Persoanelor Adulte cu Handicap „Sfântul Justinian” sunt înscrişi, în prezent, 19 argeşeni. „Dintre cele 19 persoane înscrise la centrul, doar 14 vin aici în fiecare zi, iar cu cinci dintre ei ţinem legătura la domiciliu. Ne dorim să oferim serviciile noastre unui număr cât mai mare de argeşeni. În fiecare lună oamenii primesc pachete cu alimente oferite de primări şi Consiliul Local. Beneficiarii se bucură foarte mult, iar în pachete primesc mălai, făină, zahăr, paste făinoase şi lapte praf. Acest ajutoare sunt bine venite, pentru că oamenii chiar au nevoie de ele”, a spus Vasilica Rădulescu, asistent medical în cadrul centrului. În cadrul centrului persoanele beneficiază de servicii medicale primare şi participă la mai multe acţiuni recreative sau de socializare. „Persoanele din cadrul centrului beneficiază de consiliere socială de grup sau individuală, servicii medicale primare, urmăresc emisiuni informative şi iau parte la diferite jocuri recreative. La centru oamenii practică exerciţii la aparatul multifuncţional sau la bicicletă, conform recomandărilor medicului de familie al fiecăruia”, a mai spus asistentul medical.