Oraşul croitoreselor şi al copiilor singuri

De vreo câţiva ani, din judeţele aflate în sudul ţării a început un adevărat exod. Femei şi bărbaţi au plecat în Europa de Vest în căutarea banilor mai mulţi care să le permită o viaţă decentă. Argeşul se încadrează în această statistică, cei mai mulţi argeşeni plecaţi fiind, conform unor estimări neoficiale, din partea de nord a zonei.
Se estimează că aproape jumătate din populaţia activă a oraşului Curtea de Argeş este plecată la muncă în străinătate, chiar dacă unii s-au mai întors. Au stat o vreme aici, dar, negăsind nicio slujbă care să le aducă salarii măcar pe jumătate cât câştigau în străinătate, şi-au făcut din nou bagajele şi au plecat înapoi. Femeile lucrează prin casele italienilor sau spaniolilor, fac menajul ori îngrijesc bătrânii, iar bărbaţii muncesc în construcţii. Sunt şi cazuri fericite când argeşenii şi-au făcut firme, de construcţii evident, şi trăiesc bine, dar de multe ori situaţia este dramatică. Şi pentru cei plecaţi, dar mai ales pentru cei rămaşi în ţară, bătrâni sau copii fără niciun sprijin.
Croitoria, încă la putere
În Curtea de Argeş încă mai funcţionează  câteva zeci de secţii de croitorie în care muncesc cele mai multe dintre femeile oraşului. Cei care şi-au înfiinţat o croitorie în 1995 acum au afaceri serioase. Alţii au intrat mai târziu în biznis dar au recuperat pe parcurs. Nimeni nu a ştiut să spună exact câţi bani intră în bugetul local din lefurile croitoreselor, dar toată lumea e de acord că suma este importantă. Chiar şi acum, în plină criză, cele mai multe locuri de muncă sunt în domeniul confecţiilor, potrivit Agenţiei Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ALOFM) Curtea de Argeş.
Salariile sunt modeste, 6-700 de lei, eventual şi bonuri de masă, dar argeşencele sunt mulţumite că au un ban din care pun mâncare copiilor pe masă. Ar vrea ele bani mai mulţi şi de aceea pleacă de la un patron la altul sperând la lefuri crescute, dar  nivelul de salarizare e acelaşi, că doar oraşul e mic iar oamenii de afaceri se cunosc între ei. Şi forţa de muncă a aproape aceeaşi, numai migraţia e mare. Croitoresele se mută de la o secţie la alta, de la o firmă la alta până se plictisesc şi îşi dau seama că peste tot e la fel.
„Nu-i nimic, plecăm în Spania!”
„Am 45 de ani, nimeni nu mă mai angajează pe mine nici femeie de serviciu. Ne-a zis patronu’ că dacă mai greşim produsu’ ne dă afară şi aduce muncitori din China, că lucrează pe 10 dolari”, ne-a spus, supărată, Maria Popa. Oamenii de afaceri nu sunt de acord cu afirmaţiile angajatei, şi spun că nu se pune problema să aducă din Orient personal, indiferent cât de ieftin ar lucra. Mai mult, e nevoie de lucrătoare calificate în secţiile de croitorie iar oferta săptămânală a Agenţiei Locale de Ocupare a Forţei de Muncă este bogată din acest punct de vedere.
Oricum, femeile din Curtea de Argeş nu sunt tocmai disperate, chiar dacă rămân pe drumuri de la croitorii. Vecinele, prietenele sau fostele colege de muncă sunt în Spania şi în Italia şi o duc bine, sau cel puţin aşa le spun copiilor rămaşi acasă, la telefon. Pentru plecare nu trebuie făcute cine ştie ce pregătiri. O sacoşă cu ceva de mâncare pentru drum, câteva schimburi şi gata. Mai greu e cu copiii.
Numărul divorţurilor creşte alarmant
O statistică locală arată că  aproximativ jumătate dintre cuplurile căsătorite în care un soţ este plecat în străinătate ajung la divorţ, iar numărul divorţurilor a crescut alarmant în ultimul an.  Asistenţii sociali sunt chemaţi să facă anchete sociale pentru a stabili ce e mai bine pentru minori. Niciodată nu se găseşte calea cea mai bună pentru cei mici, pentru că ei trebuie să aleagă între doi părinţi. Sunt şi cazuri când soţul rămas acasă intentează acţiune de divorţ, apoi pleacă şi el în lume, iar copiii rămân în grija bunicilor.
Marioara Ţicu are 74 de ani şi îşi creşte nepoţii. Băiatul e elev la liceu, iar fata e în clasa a opta. Părinţii lor sunt plecaţi pe rând în străinătate, şi nu ştiu unul de celălalt. Trimit, ce-i drept bani amândoi, iar copiii sunt bine îmbrăcaţi. Bunica spune însă că nu e de ajuns. Mihăiţă cam lipseşte de la şcoală iar Andreea ar pleca şi mâine  în altă ţară, la mama, dacă mamaie ar lăsa-o.
Fericirea nu e nicăieri
Nici croitoresele, nici copiii nu sunt fericiţi. Nici măcar mulţumiţi nu sunt, chiar dacă au un loc de muncă ori bani de la părinţii plecaţi să se îmbogăţească. Primele se tem de ziua de mâine, dar  copiii ar vrea să aibă o familie normală, cu apostrofări de la mamă şi bani de buzunar de la tată. Niciunii nu ştiu ce le rezervă viitorul. „E greu oriunde ai fi şi orice ai face”, se destăinuie Mihaela. A plecat din ţară  de şase ani, nici nu îşi dă seama cum a trecut vremea. Între timp a divorţat,  băiatul a ajuns la liceu, în clasa a XI-a iar fetiţa e în clasa a şaptea. Ea are unghiile tocite de la munca fizică pe care o face într-un orăşel italienesc, dar când vine acasă mai mult să-şi viziteze copiii, are grijă să le aducă de toate, de la haine, pentru fetiţă, la aparatură ultimul răcnet pentru băiatul licean. Soţul ei s-a căsătorit cu alta şi, ironia sorţii, au plecat amândoi din ţară. „Când am plecat eu nu a vrut să vină. Acum şi-a dat seama că altă soluţie nu e…dar cu altă femeie…”. Şi Mihaela a lucrat tot la o croitorie înainte de a-şi lua lumea în cap şi a-şi lăsa copiii cu bunicii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email