Oraşul gropilor de gunoi

Municipiul Curtea de Argeş este departe de a deveni un oraş turistic, aşa cum îşi doresc reprezentanţii administraţiei locale, dar şi o parte însemnată dintre cei care locuiesc aici. Deşi avem o mulţime de lucruri pe care merită să le arătăm celor care vizitează oraşul, din păcate ieşim în faţa acestora cu lucrurile mai puţin frumoase.
În mai multe zone din municipiu peisajul este de-a dreptul dezolant şi asta din cauza gunoaielor aruncate la întâmplare. Astfel, fie că este de vorba de pârâul care trece prin centrul oraşului, strada 1 Decembrie sau podul de pe strada Râmnicu Vâlcea, gunoaiele practic au pus stăpânire pe aceste locuri. De asemenea, în zonele mai ferite de ochii cetăţenilor sau ai autorităţilor locale situaţia este de-a dreptul dezastruoasă, dacă ne gândim la „groapa de gunoi” de pe strada Voievozi sau, mai nou, cea apărută în apropierea Stadionului Municipal, chiar pe malul lacului de acumulare al hidrocentralei Curtea de Argeş.
Mobilă veche şi materiale de construcţii aruncate la întâmplare
Cei care trec pe drumul din spatele stadionului sunt întâmpinaţi de un peisaj care stârneşte greaţă. Terenul viran a fost invadat de gunoaie, materiale de construcţii, ambalaje de plastic, cutii de carton, obiecte de mobilier vechi şi alte deşeuri. Probabil din cauza faptului că zona nu este una circulată, cetăţenii certaţi cu bunul simţ preferă să scape de lucrurile nefolositoare aruncându-le aici, fără să ţină cont că mizeria se află la doi paşi de lac. „Oamenii aruncă gunoiul pentru că nu îi vede nimeni. Nu e un drum circulat. Pe aici trec doar cei care au animale sau alţii cu căruţele, dar destul de rar. Seara nu cred că vezi pe cineva pe aici. Aşa, cei care au de aruncat ceva vin aici, pentru că sunt siguri că nu îi vede nimeni. Au venit cu maşinile şi au lăsat şi mobila din casă sau alte materiale de construcţii”, ne-a spus un bărbat care trece des pe drumul respectiv.
Ce spune primarul Nicolae Diaconu
Terenul pare a fi al nimănui, deoarece nicio autoritate nu se ocupă de salubrizarea acestuia. Reprezentanţii Biroului de Mediu din cadrul primăriei municipiului spun că nu au primit nicio sesizare cu privire la zona respectivă. „Nu am primit nicio sesizare în legătură cu situaţia din acel loc. Oricum, este foarte greu să îi surprindem la faţa locului pe cei care aruncă gunoiul. Însă, din câte ştim terenul nu se află în administrarea noastră”, au spus reprezentanţii Biroului de Mediu. La rândul său, primarul Nicolae Diaconu a ţinut să lămurească situaţia terenului care s-a transformat într-o groapă de gunoi. „Terenul este proprietate de stat, însă se află în administrarea Hidroelectrica. Eu chiar îmi doresc să ajungem la un acord cu cei de acolo pentru a prelua noi terenul în administrare. Apoi vom putea căuta soluţii pentru amenajarea zonei. Însă, preluarea terenului se poate face doar prin hotărâre de guvern Cred că în acel loc putem face doar o zonă de agrement, pentru că altceva nu se poate”, a declarat Nicolae Diaconu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email