Opt percheziții domiciliare sunt desfășurate astăzi, marți, 3 iunie, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune privind asigurările, uz de fals și fals în declarații, la locuințele a 8 bărbați, cu vârste între 33 și 56 de ani, din Pitești, Ștefănești, Bradu și Suseni, transmite IPJ Argeș.
„Din cercetări a reieșit că bărbații, în luna septembrie 2024, ar fi deschis un dosar de daună auto, solicitând despăgubiri de la o societate de asigurări, existând suspiciuni cu privire la avariile reclamate și la condițiile în care acestea au fost produse.
O altă percheziție domiciliară este desfășurată într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și contrafacerea unei mărci, la locuința unui bărbat, de 46 de ani, din Pitești.
În urma probatoriului administrat, a rezultat că bărbatul ar fi comercializat, la nivel național, în mediul online, produse cu efect afrodisiac, susceptibile a fi contrafăcute.
În urma perchezițiilor, 7 persoane urmează să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, pentru audieri”, se arată în comunicatul IPJ Argeș.